…în al cui Univers eşti?

Strania revelaţia mi-a trecut prin faţa ochilor acum câteva zile. Universuri paralele. Şi, întotdeauna şi de fiecare dată, alăturat conceptului stătea bolta stelară, Einstein şi ale legi ale fizici cu şi fără de gravitaţie. Şi nici nu înţeleg de ce n-am înţeles până acum ţinând cont că din ziua în care s-a născut copilul meu, am ştiut că e altcineva şi altceva.
Apoi, în postura mea de observator ce se învârte spre observare, în jurul propriului ax, cu timpul oprit pe loc,  am început să-l văd pe fiecare altfel.

Noi fiecare avem propriul Univers. Acela intern cu ştiute şi neştiutele taine, laice sau divine. Cu conexiunile şi neuronii proprii care se leagă material şi imaterial de lumea asta. Acela care ne permite să fim singuratici dar nu singuri. Acela în care clocotesc abilităţile alimentate de cunoaştere oricare ar fi modalitatea prin care ne-o furnizăm, acela vulcanul propriului EU cu naturalele necesităţi proprii. Care ne definesc, care fac să strălucească stele din ţărână şi au fost create independent de regulile sociale şi religioase ce ne înconjoară. Universuri în care gândim unic, ne dorim unic, avem concept unic asupra libertăţii, avem percepţii şi nevoi unice. Desigur, tuturor(posibil, aproape tuturor) ne plac florile, dar nu în aceeaşi măsură. Toţi avem aceeaşi formă dar nu cu toate elementele în acelaşi procent de conţinut. Şi asta ne face unici. Suntem Universuri paralele, trăim şi ne refugiem în Universuri paralele.

Universurile acestea unice tind să se mărească. Căutând altă materie care să le dea consistenţa ce să le permită un loc mult mai bine definit. Exact asta facem. Ne căutăm jumătatea. Un alt Univers. Cu care ne unim la un moment dat printr-o alegere proprie. 2 Universuri în unul singur sau 2 Universuri sub aceeaşi cupolă. Cu cât Universul fiecăruia se întrepătrunde şi satisface „ştiutele şi mai ales neştiutele taine” ale Universul celuilalt, alimentându-se simbiotic fără alterarea autonomiei fiecăruia, cu atât Universul comun capătă mai multă putere.
Cu cât Universul unuia se suprapune peste Universul celuilalt, alimentându-se simbiotic cu devorarea autonomiei celuilalt, cu atât Universul celui „asfixiat” pierde din propria energie. Unul creşte, altul se minimalizează, cel minimalizat fiind înglobat în cel supraestimat. Uneori(de cele mai multe ori), plin implozie, se autodistrug.

Universurile comune sunt şi ele paralele. Despre interiorul lor, şi de multe ori şi despre exteriorul lor, nu ştim (aproape)nimic. Pentru că prea puţine Universuri individuale sunt dispuse spre transparenţă. De cele mai multe ori nici după cei 3 saci de sare mâncaţi împreună, nu reuşim să aflăm.
Tindem, însă, să le încadrăm în tiparele propriilor experienţe. A ceea ce putem să înţelegem. A ceea ce material, palpabil „apucăm” neînţelegând că suntem cu mai mult mai mult de atât.

Din ţărână ne-am născut, în ţărână ne întoarcem.
Dar ţărâna e praf de stele.