… şi câmpul.

– Mergem să tundem iarba la ţară, aşa c-un mic şi-o bere, de 1 de Maiu’?

– Mergem!

Plecarăm la ora când convenisem să fi ajuns deja. Nu-i bai, că am desăvărşit ajungerea, 3 ore mai târziu. Cu o performanţă de neegalat, cu o maşina de 65 CP care a funcţionat perfect, am făcut şi 60 de km în 180 de minuţele. Ne-am întrebat şi noi cum de-am reuşit minunăţia, explicaţia am găsit-o în magie, presupunând că n-am mers cu faţa cum credeam noi, ci cu spatele. E drept, ceva opriri am făcut, însă, nici prin umbra capului nu ne-a trecut, că am staţionat, în diversele locuri, cât alţii ar fi înnoptat. Într-un final, am ajuns la destinaţie. Ultima casă de pe mâna stângă a satului. După ea, când un câmp, când o lizieră de copaci, când un câmp, şi tot aşa.

– Unde-i iarba de tăiat, măh? uitându-mă lung în grădină.

– Păi, n-o vezi? şi face un gest larg şi amplu a disperare.

În gând, îi zic că văd numai lanul de băşina porcului, nici urmă de iarbă!

– Dacă tu zici…mormăi eu.

Păpădiile au căzut secerate cu rândul. Rândul fiecăruia dintre noi la jucării. Ca nişte copii mari ce suntem, ne-am profesionalizat inginereşte la brazdă. La o brazdă. După care, evident, fiecare, cu câte un pahar de suc fermentat de struguri în mână, dădea care mai de care sfaturi şi cu glas autoritar ne corectam unul pe altul. Din fericire, pomii au rămas neseceraţi. Au avut zile, zic io.

Grătar. Foc. Mici. Şi câteva pălării de ciuperci. Mai la ceas de înserare. Exact şi taman bun pentru ultima jucărie, un elicopter de 1 m şi ceva lungime şi vreun kil jumate greutate. Prima pornire a fost cu rostogolire. A doua, cu atârnare. Palele elicopterului făcându-şi loc, secerând extrem de uşor ramurile, într-un măr. De aici, am părăsit zona. M-am retras pe-o terasă într-un şezlong, unde am adormit la aer, ca un copil în landou. O oră mai târziu, aveam să constat că orice urmă de populaţie masculină era dispărută din bătătură.

– Unde-s?

– Pe câmp! Caută elicopterul.

Mi-am adus aminte de elicopterele pierdute acum 2 ani. O flotă de 3 elicoptere, teleghidate de alţi copii mari, atacaseră, peste case, pomi şi vrăbii, poliţia de la Udrişte. Au căzut toate la datorie şi nu a mai fost recuperat niciunul.

Diferenţa era una mică. P-ale le căutaserăm pe lumină. Am plecat şi eu, în ajutor. Pe uliţă, mi-am dat seama că o să-mi fie greu de reperat cele două siluete de 1,90 înălţime şi 140 de kile fiecare, darămite lighioana zburătoare!  După juma de ceas, i-am zărit cu greu, două puncte umblătoare în lanul cu lucernă de după câmpul cu brazde proaspăt irigate. N-am avut încotro şi-am luat calea până la ei. Am tot umblat vreun kilometru mai încolo, când, după încă un răzor şi două liziere de plopi şi noaptea se instalase de-a binelea, două luminiţe pâlpîiau, hăăăt în zare, lângă stâlpul de înaltă tensiune. I-am lăsat în bucuria regăsirii şi recuperării şi-am luat drumul spre casă. Nu pot reproduce gândurile pe care le-am gândit cu fiecare pas pe care l-am făcut şi care s-a dovedit a fi din ce în ce mai greu. Pământul umed se lipise de târlici şi el aduna continuu un altul. Pe uliţă aveam să constat că văd mai bine acoperişurile caselor, fiind cu vreo 4 spre 6 cm mai înaltă.
Juma de oră mai târziu aveau să ajungă şi ei, nămoliţi la fel ca mine. Numa pe jumătate, însă, fericiţi. Prietenul nostru pierduse la locul prăbuşirii elicopterului, căpăcelul obiectivului aparatului de fotografiat. Şi-am luat iarăşi! drumul arăturii! N-aveam mari speranţe, în bezna întunericului, să mai găsim amărăciunea aia de căpăcel dar aveam voinţă fără entuziasm! Twin in Peaks scria pe noi, aşa cum arătam, aliniaţi toţi 4 şi dotaţi cu lanterne şi luminile telefoanelor mobile! Mai lipseau sătenii, vazându-ne, să iasă în uliţe, care cu furca, care cu sapa, care cu vreo bucată de grapă!

Cum, când vrea Dumnezeu se şi întâmplă, după ce-am bătut toată semi-mlaştina, de unde picase magaoaia de zburătoare, vreun sfert de ceas, l-am găsit. Un Uraaaaa! lung şi voios s-a zămislit din piepturile noastre! Murdari din cap până în picioare, obosiţi spre sleire, ne-am întors victorioşi!
Pe drumul uliţei până la casă, ca să fie treaba treaba, ne-am împărţit în orb şi frăţeşte balegile ivite în drum!
Aha, niciunul n-a rămas fără de noroc în propria maşină cu care ne-am întors spre Bucureştiul iubit!