…poarta-n casa!

Inventasem candva sintagma ” dezamageste-mi dezamagirea”. Catod, anod intr-o anihilare reciproca. Curand, insa, mi-am dat seama, ca anodul ori nu exista, ori e prea departe, de peretii bateriei numita „viata”.

Cumva m-am obisnuit. Cateodata, cu un of, cateodata, multumita de sine. Si, chiar mai mult de atat. Am acceptat. Nu toti suntem la fel si nu toti putem. Inclusiv, i-am acceptat si pe cei care pot dar nu vor. O neputinta provenita din alta locatie decat cea a mintii. Incet, incet, am transformat of-urile in multumiri. Apoi, totul a ramas fara asteptari si fara vise neimplinite. Ca o carte cu foile albe, gata pregatita pentru a fi scrisa.

In noaptea trecuta, am fost surprinsa. Surprinsa de emotie. Emotia lor. Tainuita zile intregi. Am simtit fiecare moment al lor, pe tot parcursul pregatirii, al rabdarii, al micilor lor intelegeri care, ce si cand se faca. O cale lunga, parcursa amanuntit, cu detalii pline palpitatiile inimilor lor. De bucuria, bucuriei.

=>> 46… <<=