…de toate Litoralul are…

Ca in fiecare an, incerc sa-mi dau seama de schimbari. Nesemnificative. Ceva mai multe borduri, ici-colo cate un trotuar terminat, o mobilitate excesiva a comerciantilor, prea putini spre 3-4 pe care-i cunosc de ani de zile, vanzatori de varsta a doua spre a treia, gunoaiele nestranse, balariile netaiate, structuri neterminate sau/si in paragina, caini cat cuprinde, mancare ieftina cu iz de ulei ranced, politisti vanatori de greseli mici si dezertori pentru infractori si…o lume a evaziunii fiscale.

Ma amuzam ieri, ascultand stirile, la masura luata cu painea, care conform noilor norme, ar trebui sa se vanda numai in magazine specializate. Inutil si derizoriu. Pentru eliberarea bonului fiscal, nu de magazine „specializate” e nevoie. Evaziunea e si in sangele marilor magazine/supermarketuri/corporatii. E o pecingine, boala tratabila nu cu mutarea in alt salon ci cu tratament adecvat, altfel…iar ne facem ca ne facem.

De cateva zile, pe tot litoralul, in dreptul oricarui parc de distractii, la orice ora, se aud sunetele specifice de ciocan. Se bat in draci tevi in pamant. Dupa tragedia cu tanarul electrocutat, tuturor le e teama de controalele aferente. Impamantarea este actiunea monstru. Privind, in treacat, eficacitatea este un alt mare zero barat.

Cand masori ce se intampla aici, realizezi imposibilitatea schimbarii. Prea multi ancorati si prea multi supravietuind asa. Cu nade aruncate haaaat, departe! Un paienjenis haotic dar bine definit pe care numai cel ce nu vrea nu -l vede. Cineva, ieri, imi vorbea despre curaj. Sau, despre frica. Despre aceasta caracatita devenita de temut. Despre oamenii carora spaima pentru viata lor si celor din jurul lor si-a pus amprenta asupra comportamentului. Care inchid ochii…si-si asigura traiul de azi si zilele, la propriu, de maine.