…si chipul aratos…

Normal, belehuzesc. E doar concediu, nu? Si ce face omul in concediu? Aici, teoretic, sunt doua raspunsuri posibile. Se distreaza sau nu. Dupa cum ii e felul, ori le ia pe toate ca pe niste experiente si se hlizeste la orice, ori, nemultumit, le critica pe toate chit ca vine de la 70 de mii de stele pe hotel si tot atatea, invartitoare, la cap.

Clipeam des ieri, privind in jurul meu. Multime de costume de baie, sumarele accesorii ale trupurilor pe plaja. N-am avut si nici n-am reactii de niciun fel asupra trupurilor. Oamenii sunt ori frumosi, ori asa sunt ei. Mi-e indiferenta inaltimea, greutatea, culoare, parul, chelia, fundurile sau celulita. Daca ei se impaca sau nu cu ei insisi, e treaba lor.

Oameni…de toate felurile. Nu cred ca exista vreun loc mai explicit in manifestari si in adunaturi de tot felul, ca o plaja publica. Alaturi de vrabiutele impertinete care te-ar ciugulii si de oja de la picioare, pescarusii planori care ar putea sa-ti fie ventilatoare falfaietoare deasupra capului, muscutele de tot felul adunate si ele in cautare de resturi menajere… Toate gramada, fac peisajul.

Dupa ce totul ramane pe retina mintii, inchid ochii. Si ascult. Nu-i prea greu de data asta, plaja este arhiplina. Voci si vorbe. Voci si cuvinte. Exista diferenta. Mare.

E fain, ca dupa ce ai ascultat o vreme, atunci cand deschizi ochii sa privesti chipurile oamenilor frumosi la suflet. Oameni ca daruie cu fiecare cuvant. Oameni care-i pun pe cei de langa ei ori mai presus, ori pur si simplu asa sunt ei, izvor de vorbe bune si caldura sufleteasca. Raspandind energie pozitiva. Oameni cu suflete mari, ingemanate in trupuri diferite. Care uneori desavarsesc asteptarile perfectionistilor, alteori sunt bataia de joc a acestora.

Nu vrea sa-i bag in seama pe ceilalti. Nu vreau sa-i aud. Sau daca reusesc sa-mi atinga timpanele, uitarea sterge repede tot ca un burete pe o tabla plina pe creta.

Belehuzesc, ascultand doar oameni frumosi.