… şi-o cazma disponibile.

Foicică de cocioabă
Dăm cu spor la zăpadă!
Codu-i cod şi iarăşi cod
La lopată, sunt miriapod!

 …că n-am găsit altă rimă…
…ca să parodiem niţel şi din Mioriţa aia autohtonă:

De trei zile-ncoace
Zăpada mi-i tenace!

Şi-a venit zăpada
Şi-a venit troiana
Şi-a umplut năroada
Curtea şi dugheana…
Pam, Pam!

Mama ei de treabă! Pridideşti la un colţ, dai în celălalt şi deja primul nu se mai vede. Dai, că n-am cum să nu dai, că altfel ori rămâi ca muşcata-n geam, ori sări, ca antihoţul, întâi pe geam de dinăuntru spre afară ca să ai uşă pe unde să intri de dinafară înăuntru. Fenomenul „degeaba” se manifestă şi peste gard. În faţa porţii. Tu faci mormanul şi vine plugu’ şi ţi-l întinde la loc sub formă de gard cu moţ şi creastă ! Te obişnuieşti cu toate, lopeţeşti în neştire, fără gând de intervenţie a vreunui vecin ori trecător. Doar, cu coada ochiului pândeşti în susul străzii, ca monstrul cu lama de fier să nu te surprindă şi să te-ntindă.

Mă întorc acasă. Că de plecat oricum nu mi-e uşor, e un fel de gimnastică de dimineaţă dezăpezirea asta, o gimnastică în stare parfumată, distins îmbrăcată şi pe tocuri încălţată. De fiecare dată, în astea 3 zile ninsorite, se întâmplă la fel. Cu foarte mici diferenţe nesemnificative. Şi cum mă apropi de casă, de la vreo 20 de m distanţă, văd talazul de zăpadă lăsat de distinsul plug. Strada-i laterală şi cu sens unic. Un alt loc de parcare nici vorba! Singura soluţie e ca 10 minute să blochez strada, staţionare cu avaria pusă şi lopeţit cu Warp 2 spre 3 cât să fac loc să intru în locul meu de parcare. Cealaltă variantă e ca de fiecare dată când apare în spate vreo altă maşină, să dau ture în cartier circa şi ceva de 600 de m. Varianta asta mi se pare fix de desene animate!

Privesc în oglinda retrovizoare, nicio altă maşină. Ştiu, n-o să dureze prea mult şi-o să apară careva. Careva căruia n-o să-i placă, n-o să aibă răbdare şi-o să-mi umple frigiderul de carne. Ei, uite, îmi zic în gând în timp ce deja deschid poarta ca să-mi iau lopata, o să-mi fac şi cumpărăturile! Trag aer în piept şi mă apuc de treabă voiniceşte.

Ş-apare. Un taxi. Îl văd cum se apropie şi îi fac semn s-o ia la stanga la intersecţie. Pricepe după coada lungă a lopeţii. Reiau cu şi mai mult sârg. Ş-apare şi a doua maşină. Care ignoră semnele mele. Şi care trece la furnizat carnea în frigider. O livrează din maşină, fără să deschidă portiera. Constată că n-am reacţie şi coboară ca să fie sigur că-mi umple şi congelatorul! Mă îndrept spre poartă, o deschid şi aduc încă două lopeţi. I le arăt. Ăla face spume şi vreo doi paşi spre mine.
Şi, fac şi io iar doi paşi spre poarta şi dau drumul la dihania de 40 de kile de câine. Ăla sare în maşină, dă cu spatele şi face ce trebuia să facă de la început. Adică stânga.

Îmi termin liniştită treaba, mă arunc la volan şi cu a II-a arunc maşina în locul de parcare. Şi finiş până mâine când o s-o iau de la capăt.