…produselor.
Sună telefonul. După întrebările tradiţionale, trece la la subiect. Dintr-o suflare, pe post de poezie :
– Ne luăm şi noi o drujbă că uite mi-a venit notificare de la Praktiker ca-i de la 350 la 150 şi drujbă n-avem!
Chiar aşa! Cum să n-avem drujbă, frate?! Imaginar văd perimetrul curţii. Livadă n-avem, încălzire pe lemne n-avem…iar gardul dintre vecini are abia câţiva ani de când s-a făcut. Drujbă?! Ce draq facem noi c-o drujbă?! (Exclud varianta roşie şi apocaliptică de ştire de la ora 5).
Ochii îmi pică pe propriul ecran. Şi se plimbă. De la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta, de sus în jos, de jos în sus.
O întrebare melodioasă ca a TT-ului când cere de mâncare se aude în timp ce mi se rostogoleau la vale şi la deal, gândurile şi imaginile:
– Neeee luuuuăăăămmm?!
– Ne luăm! Ia şi gata.
Încheiem convorbirea la fel de tradiţional, eu, însă, nedezlipindu-mi ochii de pe ecran.
Telefon. Comand. Aha. Exact. Aha. La adresa. Aha. Mâine. Aha.
Dau telefon.
– Ai comandat drujba?
– Acum. Da. Că eram cu ea în faţă.
– Foarte bine ai făcut! Şi tac. Şi tac. (Mă rog, aplic tactica de nevastă)
– Hai, zi, care-i treaba?
– Aaaaa, nimic!
Nu se lasă dus şi nici sedus de „nimic-ul” meu improbabil şi imposibil. Când, după 2 secunde, i s-au aprins becurile (de avarie):
– Ţi-ai luat şi tu ceva!
Îi zic.
– Aşa, pentru complementaritatea produselor…că orice drujbă merită o pereche de pantofi! 😀
ps. poze cu drujba, n-am!
Acum , daca ai drujba, musai sa-ti iei padure, sa-ti adaptezi incalzirea pe lemne si, in complementaritate sa deschizi un chiosc la poarta unde sa vinzi ciuperci 😀 pAI, NU?
iI BUNA, BUNAAAAA! sI NOI AVEM :))))))))))))))))
Elisa: da’ o livada cu ciresi, ce are?! Ca parca…parca s-ar potrivii mai bine la culoarea pantofilor :)))
Acu’ ce sa zic?! Drujba n-aveam! :)))
Sa nu aud de taierea ciresilor ca , pentru mine, e ca „tacerea mieilor”. Dupa ce ne-o luat pomaria, colectivul a taiat-o :((((((((((((((
Aveam livada de ciresi care se numea pomarie si o podgorie plina si ea cu ciresi, nuci si pruni asa, din loc in loc. Imi vine sa plang, zau….
Elisa: cine sa vrea sa-i taie?! Doamne fereste! I-as cosmetiza cu drag! 🙂
In spatele curtii bunicilor, aveam o livada de ciresi. 35 de numar. Pe care, pe toti, i-am catarat si mancat de rodul lor 🙂 …
Of…ce vremuri…
Asa deci…Madrid 😉
Parsiimpar: chiar ei! 😀
E buna o drujba la casa omului. Daca nu stii tu de ce-ti trbuie, sigur sotul ii va gasi utilitatea.
Si daca tot o aveti nu- i rau ca, traducerea din limba rusa, daca nu ma inseala neuronul care mi-a ramas, inseamna prietenie.
Macar, cred ca ai asortat-o cu pantofii care se potrivesc pentru blana cu care-ti propuneai sa participi la dezapeziri.
O zi frumoasa.
Vasile: iti dai seama…ca-i povestea de amorul scrisului .. 🙂
Orice zice ca-i de bine pentru casa, eu stiu ca el stie bine. Si da, de-o fi nevoie, o avem 🙂
Cat despre pantofi…tocmai ce ma zgaiam la ei…a 100-a oara pana m-am hotarat sa-i comand.
Cu blana poate dar sigur cu rochia neagra de dantela! :))