..din filme.
Imi plac filmele. Bune, proaste, de comedie, istorice, de aventura, politiste sau psihologice, nu conteaza. Intru acolo in scenariu si ma atasez, pe rand, de fiecare personaj. In pielea lor, vizualizand partea fiecaruia de adevar sau de gandire. Participand din fotoliul meu, aproape de fiecare data intuiesc finalul sau prevad urmatoarele gag-uri. Fiecare film are cel putin un mesaj de transmis.
Nu e prima oara cand mi se intampla sa urmaresc cate un film pe care, poate, cei mai multi, n-ar da doi bani. Stiu insa ca daca n-am comutat canalul folosind telecomanda din dotare, ca un „ceva” ma tine cu ochii lipiti de ecran, inseamna ca n-am vazut/citit, insa, ce trebuie. Replici, constatari, gesturi, fapte. Pe care nu le mai cred fictive ca in momentul in care autorul a scris scenariul. Sau altfel spus, fiecare scenariu prost are si o samanta de genialitate. Una mica aruncata acolo printre toate celelalte vrascuri de litere si dialoguri.
Acum cateva seri, m-am nimerit la un serial. Serial pe care nu mai stiu cum il cheama(politist) si pe care nu l-am urmarit pana la episodul la care m-am trezit poposind asupra lui.
Si, spre final, dialogul dintre un politist si o femeie, mi-au adus replicile intuite in existenta lor :
„ Probabil va intrebati ce cautam la ora aceea afara. Si probabil, va puneti intrebarile : oare nu si-a dat seama cine e el sau e suficient de proasta?”
„Doamna, acum cativa ani am fost in desert. Acolo este imposibil, ca la un moment dat, sa nu vedem Fata Morgana. Probleme incepeam sa ne facem, cand unul dintre noi ingenunchea sa bea apa”.
O metafora sugestiva care exprima magnific diferenta dintre abatere si nebunie. Intre constient si pierderea oricarei urme de luciditate.
