…cresti mare. Prea mare.

All the world is made of faith, and trust, and pixie dust.

J.M. Barie – Peter Pan

Ca tot vorbeam ieri cu o prietena draga mie. Despre inocenta. Cresti mare, prea mare, atunci cand incepe se franga si ultima farama de inocenta…

Invatam repede, de la varste fragede, ca a „crede” nu-i deloc sinonim cu „‘se intampla”. Apoi, „‘credem”‘ in ciuda faptului ca stim ca probabilitatea, rata de intamplare e aproape de  zero absolut. Constient, prelungim starea. Speranta imposibilului. De care tii amarnic o gramada de ani din viata. Un soi de visare indusa in viata reala. Constient, vrei sa crezi cu toate ca sti ca n-ai palpabil si real motive. Ca minunile nu se intampla decat mult prea rar sau poate niciodata. Ca Mos Craciun, Fat Frumos si Zana Maseluta sunt povesti. Indiferent prin cate treci, indiferent cate suporti, indiferent ce ti se intampla, toate se bat la usa interioara a propriei vointe. O ultima reduta. Usa de fier a vointei  sapata in timp de rugina realitatii ce slabeste baricada cu fiecare intamplare.

Daca ar fi dupa mine, asa as definii momentul. Momentul in care „‘un ceva”‘ te trezeste si usa cedeaza. Prin care, sentimentele cele mai meschine navalesc.

Si cred, ca din acel moment, devii altceva. Neincrezator, negativist, platind „‘ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”‘, pregatit pentru tot raul pe care-l astepti cu satisfactia returnarii platii.

Ne nastem buni, ne transformam in fiarele rautatii.

Nu mai ramane nimic din credinta, nimic din incredere ci doar un drum plin de praf…

…facuti ghemotoc…

– Dom’ ne, avem mare problema! Nu avem baza legala de incasare la un anumit tip de serviciu, si-l nominalizeaza in clar.

– Ha? Pai…Ordin cu tarife aveam, scris eram…vorba lui Ibrahim din Toate panzele sus!.

– Aaaaa, da,  dar ii scris prost. Stati sa va citesc. Si ne citeste. In dulcele grai ardelenesc, cu intonatie pompoasa. Intelegem dar nu foarte clar. Omul descoperise America si era convins, Columb n-a existat!

– Da’ virgula, virgula unde e pusa? Inainte sau dupa?

–  Dom’ ne, treaba nu e simpla! Ieri i-am chemat pe cei de la juridic la mine…si le-am dat sa citeasca si mi-au zis ca da, e gresit ordinul…n-avem baza legala.

– Impinge, nene, documentul ala incoace sa vedem despre ce e vorba.

Citesc si io si colegul din dreapta mea. Ne ridicam ochii unul la altul dupa lecturare.

– Nu-i gresit, doar ca-i scris gramatical, zic. Asa e cand sunt mai multe insiruite cu virgule intre ele, verbul e conjugat pentru plural…nu singular. Deci se aplica la toate nu doar la ultimul…

…din parcare…

Mai intai am vazut florile. Rosii-roze. Pline, mandre. Pentru o fractiune de secunda, am zarit si chipul. Atat cat am putut din viteza masinii. Am realizat ca nu statea acolo, cu ghiveciul ala in mana, decat pentru un singur motiv. S-o vanda. M-am intors.

Sunt momente cand, fara sa vrei, te copleseste fiinta celui din fata ta. O Doamna in varsta si amaraciunea unei batraneti. I-am intins banii, de doua ori mai multi decat imi ceruse ea. Ochii…glasul…mainile tremurande…cuvintele… Lacrimile mi se impleteau in barba si nu puteam sa le opresc.

De fapt, nici nu cred ca erau numai ale mele.

…salveaza (si!)Romania.

O viata mai buna…intr-o lume condusa din arvuna?!

Never, ever!

Ultimii 3 ani mi-au servit pe tava, fara filozofie si fara prea multa cunoastere, niste simple constatari:

– puterea are o singura fateta si religie: banul.

– daca ai banul, poti cumpara pe oricine.

– daca poti cumpara pe oricine atunci clasa politica(de orice culoare) iti este la degetul mic.

– daca clasa politica iti este subjugata atunci poti sa-ti promovezi linistit interesele.

– daca iti promovezi interesele, atunci actele normative sunt facute dupa cum vrei tu.

– daca actele normative sunt facute pentru tine, atunci tu faci legea pe piata.

– daca faci legea pe piata, atunci nimic altceva nu mai conteaza decat capitalizarea excesiva.

– daca ai banul ai totul. Pe care le invarti, cu ajutorul intermediarilor de orice fel, ca pe cheile de pe inel.

Intre liniutele de mai sus sunt niste amarati(distinsii nostri conducatori-de la toate nivelurile si culorile politice) care se joaca a batalia de la Rovine, taxandu-se unii pe altii pentru succedere la aparenta putere. De fapt, se bat pentru rolul de marioneta al celor cu adevarat puternici- cei care detin capitalul. Restul CNP-urilor, masa de manevra.

Inca de acum 3 ani am realizat ca aceasta criza este indusa. Un cerc nu poate fi decat rotund si inchis. Ceea ce nu s-a intamplat nici in 2009 si nici de atunci incoace.

Principial, o piata functionala este aceea in care exista si conclucreaza cele doua parti : vanzatorul si cumparatorul. Vanzatorul are marfa, cumparatorul are puterea de cumparare si cumpara. Daca una din parti, existenta fiind, nu mai participa, atunci teoretic nici celeilalte parti nu-i poate fi bine. Asta ar fi cercul. Ceea ce se intampla din 2009, demonstraza ca lucrurile stau altfel. Cumparatorii sunt din ce in ce mai nevoiasi, iar marile corporatii prospera cu marfurile pe stoc si in exces. Altceva se doreste, si altceva se pregateste.

Evident, m-am intrebat cum de e posibil. Este. Corporatiile nu se mai bazeaza pe CNP-urile mizere, pe gloata(care poate fi mai usor a fi manipulata, mintita, fortata). Corporatiile se bazeza pe intermediarii care le slujesc interesele, pe „alesii” nostri, pe care-i intretin direct si fara jena. Unora le da de ros, pe ceilalti au grija sa-i sadeasca in functiile de conducere ale statului cu care fac contracte sau primeasc tot ce-si doresc fara nimic in schimb altceva decat grija pentru potentat si familia lui. Asta-i miza ciolanului politic, sa ajungi sa fi intretinut! De aceea se bat pentru functiile publice al caror salariu este de mizerie! Asta-i sistemul…

Cine ne vrea(si de ce ne vrea) sclavi?!

De la Aristotel citire. Ceea ce spunea el e cercul de care vorbeam mai sus. S-ar inchide. O clasa de mijloc puternica asigura o economie valida. Invarte rotile financiare. Dar…care clasa de mijloc?! Si la noi si in lumea larga, s-a conclucrat ca ea sa dispara. Ceea ce e o realitate, clasa de mijloc in Romania nu mai exista sau este aproape inexistenta.

Alaltaieri cineva mi-a transmis o oferta de mancare, catering. Am ramas impresionata de cantitate versus pret. 8 porti x ( ciorba+osptropel de pui+placinta) = 132 lei, cu tot cu livrare. Eeee? Da, exact! Facand un exercitiu de imaginatie, m-am gandit cum ar fi daca…toate preturile ar fi convenabile asa incat sa putem avea acces cati mai multi la piata serviciilor si a produselor…

Din ceea ce ma ( si m-a)inconj(urat)oara, de aici si gandurile de mai sus…Si dintr-o discutie cu o prietena draga, cetatean al altei tari, care-mi spunea ca statul(la ei) foloseste mercurialul…cu bata legii. Pentru ca, el, statul, limiteaza pretul la orice produs si serviciu de orice fel. Corelat cu nivelul de calitate al celui care-l furnizeaza. Si economia functioneaza, si statul asigura, si CNP-ul conteaza!

Ehehe, asa ceva la noi?!?! Doamne…cati ar mai urla ca din gura de sarpe! … Si, eu…ma intreb… de ce? La nivel personal.

Altfel…stim(si vedem) cu totii ca pe norod e mai facil decat sa te minezi calcand pe corporatii si pe cei din economia subterana…!

Si-am incalecat pe-o sa…si mi-am spus prostia mea…