… n-am mai băut, cred, de ani buni.
Zilele trecute am primit una. O cafea cu zaţ , de ibric. Pe care am băut-o, vorba cântecului. Nostalgie, gust aparte, un „altceva” demult uitat. Cum cana mi-a fost din dotare, am plecat cu ea înapoi în birou, unde mă aştepta „treaba”. N-am apucat s-o vântur prin apă, s-o spăl de resturi. Cum-necum, a rămas acolo în stânga mea. Poate o oră. Poate două. Un timp. La un moment dat, mi-am ridicat privirea spre ea. Drumul zaţului era acolo cu toate cele ştiute.
Şi, mi-am amintit. Mi-am amintit de vremuri uitate. De nechezol. De speranţele dintr-o ceaşcă de „cafea” întoarsă. De ritualul băutului, „încă puţin”, de pata lătăreaţă a serveţelui pe care întorceam cana. De aşteptare. De nerăbdare, „până să se aşeze”. De tinerele şi năroadele, chiţăitoare şi mai mereu zâmbitoare, ce întorceau ceştile de cafea cu speranţa ivirii alesului printre haosurile oculte ale boabelor mărunţite. Cu ce literă, dacă e blond sau brunet, dacă e la ceas de seară sau oră de vară. Cu teamă, şi de necazuri, întrebam. Şi de examenele care băteau în poarta sesiunii de primăvară-vară-toamnă. Învârteam, răsuceam cana în neştire până când se potrivea o literă, o figură, un drum sau punctul era alb aducător de noroc, iar pe cele negre ce le număram ca zile/săptămâni de aşteptare. Ne prosteam una pe alta ştiindu-ne fiecare una alteia păsurile şi visele. Ştiam şi asta, dar noi, fetele, vroiam să auzim ce ne doream. Că vine, că trece, c-o să fie bine. Făt-Frumos, necazul, examenul. Era un mod de a născoci speranţa în vremuri tulburi.
N-am mai „ghicit” şi nici n-am mai auzit prin preajma mea, de ani buni, ca cineva să se mai îndeletnicească. Habar n-am unde a dispărut(şi nici când a dispărut) obiceiul sau „ocupaţia” asta. Poate cu inventarea primului filtru de cafea. Poate cu tehnologia care-ţi aduce zilnic câteva horoscoape. Poate cu „specializarea” în domeniu a Mamelor Omida din casele lor cu turnuleţe. Poate…unde cafeaua e pe toate drumurile mall-urilor. Poate…unde nu se mai strâng prieteniile decât virtual…
Am privit dâra de cafea. Şerpuitoarele forme mă ademenesc să mai „ghicesc” încă o dată de dragul vremurilor de altă dată…
Io zic a daca importam „ziua curcanului” aveam ocazia sa ne reamintim mai des zilele fericite de odinioara, dar asa precum am vrut ramanem tot cu dragobetele.
Dumi: io zic ca mai bine nu importam nimic, nu de alta dar se duse de-a dura si cu ziua recoltei si cu dragobetele. Dar daca nici pe camp nu mai e taranul care sa cante „ura draguta mea” si nici in case n-a mai ramas decat love, ce sa facem adaptam la americanisme ca poate la traducere intelege fiecare ce poate.
Acum ai si tu dreptate. Cum sa-ti spun „jumi-juma”. Vezi tu, dex-ul nu le spune chiar pe toate. Unele chestii au un sens nespus. Se zice ca pe vremea primilor colonisti, aia expulzatii de rai ce erau, cand au ajuns acolo mureu de foame si au supravietuit mancand carne de curcan salbatec. Drept pentru care au instaurat „ziua curcanului” ca daia pun ei la tava monstru cu pricina asa cumva ca multumire si aducere aminte de unde au plecatsi unde sunt acum si sa nu se mai repete. Daca era ziua recoltei (cum sa-ti spun) o denumeau „ziua legumei”. Noi i-am zis „ziua recoltei” ca „uite bre ce priceputi suntem” sau ce stiu eu, din alte motivatii.
La antipod e buna si varianta cu „sa nu mai importam nimic” dar s-ar putea sa ne izolam precum frumos ai descris in postarea de „maine”. Doar ca pe ici-colo parca te cam contrazici, sau poate n-am inteles eu bine.
ORICUM ramane cum zici tu. Asa cazu problema. Eu voi sta cumintel sa te citesc si asta e cam totul.
Dumi: daca ar fi drept ce spui atunci s-ar face schimb de „importat” insa, dupa cum vad si vezi, e doar unilateral, de parca am fi natie de mimetisti.
Nu prea cred ca geo-strategia are legatura cu „ne dati ori nu ne dati”. Ce pacat ca am importat sarbatori si n-am importat si niscai valori la care sa tinem, asa, cu dintii cum o facem cu inimioarele de plus si cu declaratiile pline de sclipici…
M-oi fi contrazis ca doar nu sunt guru :)))
Da, stiu ca citesti si da, ma bucur 🙂
Ana. Ultima gura de cafea a venit cu zat. Chestia cu contrazisu. Acum sa nu te superi. Sunt eu Roman dar si putin Yankeu. Asa ca a venit gaselnita. Adica: „daca adunam mere cu pere obtinem dude”.
P.S. Cedez paternitatea
Dumi: de ce? Yankeiilor nu le place omenia sau asimilează „vremurile de altă dată”, direct şi fără nicio tăgadă, cu comunismul?!
Nu-mi mai doresc vremurile politice, ar fi o inepţie! Însă mi-ar fi plăcut ca vremurile astea „noi” să păstreze valorile vechi, să nu ne terfelească demnitatea până la amalgamul universialităţii şi al individualismului feroce şi pe apucate!
Cat despre socotealea ce-ai facut-o depinde numai de capul care-o socoteşte şi ochii care le adună.
Nu. Comunismul a distrus vremurile de altadata. Stii foarte bine ca un invingator impune valorile lui. Acum vedem rezultatul. Ca e si asta o sansa sa putem vedea. Urmeaza sa facem curat in casa ca valorile de care vorbesti sa se intoarca. Daca vom putea. Daca nu …..stii cuvantul prezidential.
Pentruca vremurile de altadata la care ne gandim asa erau crescute. Deci altfel nu.
Dumi: eu zic ca nu prea e asa. Deloc. Comunismul s-a oprit acum 25 de ani. Numai frica pe care am avut-o fata de el ne face ca astazi sa-l vedem in fiecare ungher. Chiar daca e inexistent. Curatenia in casa despre care vorbesti este, acum, una politica. Ba, dupa umila mea parere este schimbarea generatiilor. N-are nicio legatura cu o curatenie morala. Este o iluzie ceea ce se intampla acum, ai sa-mi dai dreptate cat de curand(cu toate ca nu-mi doresc sa am!)
Cand spui de vremurile trecute uiti ceva, uiti ca nu era o discrepanta atat de mare intre bogati si saraci, uiti ca exista clasa de mijloc. De fapt, cresterea valorilor era realizata prin represiune. Acum, vorba prezindentiabila, se va face prin saracire. Numai ca vezi tu, Dumi, cand instinctul de supravietuire ti-a ramas singura baricada, nu mai exista nicio valoare in afara d-aia de a respira.
Adica vorba prezidentiabila si daca traiesti, si daca mori.
Tare mi-ar placea sa se mai ia umpic din panza(aia de care ne e tot frica si ne tot uitam in spate) de pe ochi si sa vedem spre ce ne indreptam, si noi, si yankeii, si restul lumii. Priveste pasii urii ce s-a nascut…
Cu totul de acord. Ai spus tot ce stiam.Oricum ma bucur ca ai spus. Cafeaua a fost buna.
Si maine e o zi.
Dumi: o seara frumoasa.