…ale vietuirii umane.
Zorile s-arata. Privind pe geam:
1.
– Doamne, multumesc pentru inca o zi! Multumesc pentru soarele, ploaia, ninsoarea, vantul, ocazia, pentru inca o zi!
2.
Absenti privind peste si prin, absorbiti in indiferenta. Coplesiti de altele.
3.
– Ce zi frumoasa! Soarele a rasarit pentru ca m-am trezit eu! Lumea continua fiindca exist eu!
Smerenie.
Neputinta.
Egocentrism.
Cele 3 ne sunt in fire. E timp pentru a le incerca pe fiecare. Penduland intre ele. Mereu intre cauze si efecte. La care ramanem? Care ne guverneaza, prin repetabilitate, diminetile vietii noastre? Ma gandeam ca poate tine si de varsta. Si de griji, de automatisme, de perceptia falsa a vesniciei, de indiferenta, de inceput si de apropierea sfarsitului. De constiinta si control.
Apoi, nu stiu cum, imaginea multimii de dimineata, pe care o vad in fiecare zi, mi-a venit in fata ochilor. Mai mult cenusie. Cenusiul unei societati. In care sunt din ce in ce mai putini de 1, o masa prea mare de 2, si, multi de 3 care au sarit gardul paranoiei.
E duminica. Privind pe fereastra, urechile imi sunt coplesite de sunetele muzicii date aproape de maxim, insotite de indemnul lui Zorba. Pe alta muzica.
ARVE Error: need id and provider
– – – – – – –
Luni. O dimineata de luni. Acelasi drum, intotdeauna alt peisaj. Ma incarc din el si din muzicuta ce-mi cantaceste in machineta.
– Sarut-mana!
– Buna dimineata!
Foaie verde de aluni
Sa inceapa ziua de luni!
Aoleu, e grav. Deci nu mai e coş, e furuncul. Cu febră! 😆
Marian S: =)) =))
Peste toate astea mai exista un „motoras” interior pe care-l putem alimenta cu „benzina” unor ginduri in mod voit bune. Zic si eu.
Miorlaupufos: ca si scop e perfect, insa ce te faci cu mijlocul?…
Doamne, multumesc ca nu am comentat la postarea asta, pentruca dupa Sarut-mana! de dimineata sa creasca tocurile si sa-i stea buboiul cu fruntea sus.
Dumi: amin!:P
cu mijlocul, adicatelea cu salele ? :))))
Miorlaupufos: asta-i franghie…in casa spanzuratului 😛
interesante cele trei ipostaze, cred ca am trecut prin primele doua. prin ultima nu cred ca am trecut. nu-mi sta in fire, sa ma gandesc ca a rasarit soarele pentru ca m-am trezit eu :D, nici chiar asa :)).
Carolina: vin toate, nicio grija :)))
Bine ai venit! 🙂
Pe vremuri, cand vroiam sa epatez, aveam o vorba : „Sa iti mananci rahatul vietii atat de frumos incat cuiva care te vede de departe sa-i lasa gura apa crezand ca mananci cine stie de prajitara formidabila”. Cu timpul am inteles ca asta era un fel de optimism, folositor, l-am „integrat” si folosit ori de cate ori aveam in faţă ceva neplacut. In rest, bunul Dumnezeu mi-a dat prajituri asa ca eu sunt in categoria 1 :).
Glass and Iron: uneori este la limita, crezul tau. E o linie foarte subtire intre optimism si martiriu. Cat despre prajituri…nu prea sti niciodata ce se ascunde sub frisca 😀