cu ceva…

…dar nu mai stiu cu ce…

Nu stiu cand, nu stiu unde, si in mare parte nici nu mai stiu despre ce ingrediente era vorba, am vazut o salata, o amestecatura ce mi-a ramas pe retina capului. Cu  grapefruit. Sau, era pomelo?! Habar nu mai am!  Culoarea aia usor rosiatica de fruct acrisor mi s-a inclestat de memorie si nu-mi dadea pace.

Ieri, am dat o roata prin Real-ul coltului casei. Memoria mi-a facut clik si mi-a inundat papilele gustative la vederea madarului de fructe. De toate. Inclusiv. Normal, am ezitat, era cu?! Sau, era cu?! Problema s-a rezolvat simplu. Am luat si, si. Fii-mea ma privea cu coada ochiului si, dupa ce le-am cantarit, ma intreaba:

– Ce faci cu ele?!

– O salata.

– De care?! Cu  grapefruit?! si fara sa ma uit la ea, imi dau seama ca i s-au strepezit dintii.

– Da, am vazut io una…mmmmm, da’ nu mai stiu cu ce era. Lasa ca improvizez, zic si ma arunc spre standul cu sfecla rosie, din care generos, pun intr-o punga.

Ea se uita luuung la mine si-mi zice intr-un tarziu:

– D-asta n-ai mai facut.

– Stiu. D-asta nici ea n-a mai fost, de noi, mancata.

La vreo jumatate de ora dupa ce-am ajuns acasa, deja aveam o a doua dilema. Cautand pe net, am inteles ca sfecla cu grapefruit, n-am vazut. Si nici cu pomelo! Gasesc retete cu pui si grapefruit si andive si grapefruit. De care ?! Deja eram in ceata, tot entuziasmul s-a apropiat de zero. Abandonez initiativa.

Mica coboara agale scarile si intra in bucatarie. Eu pisam de zor niste miezi de nuca. Pe care i-am aruncat intr-un bol cu branza dulce de vaci. Cum nu mi s-a parut a fi colorata, am tocat maruntel si patratos si niste sunca de pui. Si-un varf de sare ca sa le amestece mai bine.

– Si salata?!

– Care salata?

– Aia cu grapefruit…

– Aaaaaa…inca nu stiu…

diferenta dintre Lumina …

…si lumina. Si L-am prins la garoafe.

Ori de cate ori am posibilitatea dau o raita pe la piata de flori. Ca uite asa, dintr-o tocmeala apriga, vin acasa cu bratele pline. Asa am facut si pe 22 decembrie. Cu trei pachete de garoafe, m-am intors victorioasa, acasa. Pe care le-am impartit total aleatoriu, in doua vaze. Punandu-le aceeasi apa. Si aceeasi cantitate. Una din vaze spre o usa. Cealalta spre fereastra. Distanta dintre ele de cca 1,5 m.

Pozele sunt facute ieri. Este o diferenta, intre ele, majora si imensa. Si, cred sincer ca nu-i DELOC intamplator. Degeaba ai lumina…daca n-ai Lumina.

noroc la ..

…inceput de an.

Ajunsi aseara, mai tarziu, n-am observat. Totul parea in ordine. Dora ne-a luat la gudurat si sarit pe noi inca de cand am parcat masina, noroc ca a tinut-o poarta sa nu si treaca la fapt. Pusi ne-a primit in prag cu miorlaituri de mai mare frumusetea si nu s-a lasat pana cand, pe rand, n-am luat-o in brate s-o mangaiem si s-o pupam in bot (ca-i ca si cum ar fi sub coada). Sarmalele la locul lor, salatile  de boeuf cu curcan neincepute, globurile nealergate de pisica, cablurile neroase, dau roata prin casa, exact la fel cum le-am lasat! Nimic nu mi-ar fi dat de banuit. Ba chiar am numarat cerceii din cutia de bijuterii, nici unii desperecheati!

De dimineata, am observat dezastrul! Deci da! S-a miscorat sifonierul cu vreo doua numere. La toate si la fiecare! Vaaaaaai, am zis io! O fi intrat la apa! N-am gasit inundatia. Vaaaaaai, a zis si barbatu-miu! L-o fi mancat cariile! N-am gasit nici urma de fluture. Ce sa mai, ne-am dat de ceasul negru. Am catat, am rascolit si ne-am dat seama ca singurele capabile si incapatoare sunt treiningurile. Cum nu au si vipusca ca sa poata merge ca si costum de gala la servici a trebuit sa reluam cautarile…

La cafea, ne tanguiam care mai de care. Of, ziceam io. Of, zicea el. Si cum eram asa de tristi si amarati mi-am dat seama ca totusi, ceva a scapat. Manolu !

– Barbate, mare noroc mai ai!

– De ce, nevasta?!

– Pai, tu-ti dai seama ….daca-mi tineam si pantofii in sifonier?! Mare nenorocire era atunci pe capul tau!