…f –>m…

Pretentiosul titlu n-are nicio treaba cu matematica ci doar simbolizeaza transferul, natural si inevitabil,  mai intai, a bunurilor mamei spre fiica, ca mai apoi sa-si ia si mama revansa. Caci, vine ea vremea!

Mai intai au fost rujurile(de pe la 2-3 ani), apoi, ceva mai tarziu,  fondul de ten(intotdeauna la mine se termina tubul si strangand disperata de el, bag formula magica: Hai inca o picatura, pisicuto! ),  in general, toate fardurile chit ca intre timp si-a facut si ea un stoc propriu si personal. A venit(ca doar nu era sa ma ocoleasca! ) si vremea luatului de pantofi, de rochii, etc, per ansamblu orice e purtabil si trendy-pendy. Nimic de zis. Am fata, sa-mi traiasca!

Ieri, bantuia cu un pulover d-al meu. De dimineata, am scotocit si-n cusca cainelui dupa el! N-ai sa vezi! Abandonez idea si uitandu-ma in pantofar….

Pe la 10, ma suna.

– Am catat puloverul gri ala de erai imbracata ieri cu el.

– Nu l-ai gasit?! Parca l-am adus la tine…

– Nu l-am gasit.

– O sa-l caut diseara ca n-am timp acum, imi zice.

– Cum vrei, ii spun. Ah, am uitat sa-ti spun! Sunt incaltata cu cizmele tale!

– Poftim?! Alea gri?!

– Alea! Ti le dau si eu tot diseara… sau cand imi dai tu puloverul!

– Bine, bine, am inteles …ma duc sa-l caut…

Ma uit la cizme…chiar imi plac si-mi vin si mie bine! 😀

..cutia mea. vaaai, ce frumoasa era ea !

Sambata. Si ce frumos ningea! Ningea cu frunze de fulgi. Mari si pufoase! Eu, in trafic, stationand ocazional in diferite parcari, ale diferitelor locatii de unde, in mod gospodaresc, imi alimentam portbagajul, ca mai apoi sa-i dau satisfactie de prea-plin, frigiderului…Si, la fiecare plecare, dezapezeam, la fel de romantic, masina…

In una din incursiunile facute, mi-a picat ochii pe un raft. O cutie serpuita de raft. M-am minunat cat e de practica, de frumoasa si…evident, un chilipir de reducere! Nu cred ca mi-a nins prea mult mintea sau mai mult de 10 secunde, pana sa ma hotaresc brusc si instant, s-o iau acasa. Mandra tare! Am trecut fluierand pe langa magazinul meu preferat(un fluierat mai lung, ca mi s-a agatat si-o fustita de raftul deja cumparat), am strans din dinti cand alunecand, m-am echilibrat, dand din aripioara sub care tineam cutioiul, ceea ce prin urmare si cale de consecinta, mi-a picat pe bombeul stang, ulterior constatand una bucata vanataie intre doua metatarsiene(2 si 3, pentru exactitate) si nici nu am cârîit cand a trebuit sa fac doua drumuri pana la masina cand am descarcat toate cumparaturile, acasa. Nimic dar absolut nimic, nu m-a facut sa regret vreun moment cumparatura de cutie unduitoare! Era cutia vietii mele, ce sa mai!

Seara ne-a prins cu suruburi si scheme. Ca intre mesteri! Basca, afurisitii de nemti, au notat fiecare placa cu cate un numar, fiecare punguta cu cate o litera… adica s-o asambleze si alte categorii sociale decat inginerii priceputi! In poza, arata cumva, in realitate, era(si este!) mirifica! Faina tare! Cum spuneam…o apucasem de-un picior!

Si-apoi…a urmat tacere. La intrebarea unde-o punem, s-a facut liniste…caci n-am mai avut curaj sa mai spun ca visul meu, de a o pune pe hol, s-a sfarmat odata cu constientizarea, in alea doua drumuri cat am descarcat masina, ca exact p-acolo, unde ar trebui diblurile bagate in perete, trece ditamai tronsonul de fire electrice!

Da’ asa de frumoasa! Si zau c-a fost ieftina!

Deocamdata…stationiram, cutie la mal de beci…

– – – – – – – – –

Icepickk

…cana cu cafea…

Fapta, care la momentul insiruirii cuvintelor, e deja istorie. Stateam la o poveste de vorba. Nu pot sa spun unde m-am pierdut din sirul povestii, pot spune ca ochii mi-au alunecat, fragmentand gesturile, la modul cum celelalte persoane isi savurau cafeaua. Niciodata nu m-am gandit, pana azi, din cate bucati de gesturi se intampla. Cesti de cafea aburinde, dimineti somnoroase, relaxarea unei discutii. Ochi, guri, fete, maini, freamăte de nari, pulsatii de vene pe timpane. Si ea, cafeaua noastra cea de toate zilele…raspandind mirosul ei fiebinte. Priviri. Lenese, pierdute, pofticioase, contemplative, vesele, deznajduite…urmarind joaca aburului.

Sunt multe moduri prin care apuci o cana. Cu mana, cu ambele maini. O simpla agatare doar de toarta, o agatare de toarta si sprijinirea restului de degete pe cana, apucarea cu doar doua(3) degete a canii de deasupra, etc, pana la imbratisarea mainii in jurul canii sau a canii cu intreaga mana. Sunt moduri diferite de a ridica cana de pe suportul pe care sta. O miscare rapida/nervoasa/lenta/cu oprire.

Fiecare persoana are felul unic de a atinge, cu gura, cana. O paleta de senzatii prin atingere, traire. Abia, din plin, sters sau altfel, cu enfaza, cu indiferenta, cu senzualitate. Buze pline, buze subtiri. Completare cu sorbitura…Unice si pline, multiple si mici, grabite sau domoale. Inghitituri. Pastrate, plimbate, pentru o inca o clipa ori inghitite lacom. Cu sau fara mimica fetei la atingerea papilelor cu lichidul canii. Cu sau fara plescait. Cu si fara trecerea limbii peste buza, buze.

Si nu in ultimul rand, modul in care repune cana pe suport. Cu grija pentru cana, cu grija pentru continut sau cu grija pentru amandoua. Sau, pentru niciuna dintre ele.

Un exercitiu interesant.

ps. Categoric am scris(numai!) despre cum ne bem cafeaua!

– – – – – – – –

Coltul cu muzica, Madalina

…ningea asa frumos…

Duminica seara, ce frumos ningea! Dau o roata prin bucataria bramburita de la pranz, ma fac ca am treaba cu incaltamintea razletita de pe hol. Se face de 10 si ceva, in noapte. Tarziu, imi zic, si trec la ritual duminica combinat cu al de femeie. Baie. Zumzete de diverse aparate si aparatele. Si, de feon. Si, de perie electrica. Cremuiri. Alte zumzete electrice. Miros de acetona. Si de oja. Si afara ningeeeeeaaaaaa…Ningea ca-n basme. Se facuse si mai de tarziu in noapte cand si ultimul cristal de oja a catadicsit sa se usuce. Si ningeeaaa feeeeric…cand orologiul batea a 11 si jumate.

Ma bag in pat si manevrez telecomanda. Dau de un film cu nume fain „‘Unde vei fi poimaine? „. Sau, cel putin asa am crezut. Cu toata fiinta mintii mele. Nu’s de ce(de la vaporii de acetona sau aia de la oja?!) titlul asta mi-a sunat romantic. Si nu’s de ce …ma gandeam la Paris, la vara, la plaja pustie…Cu aspiratiile mele incantatoare, cu mintile imprastiate in adieri marine, in inchipuirile mele, am hotarat ca este exact filmul potrivit pentru trecerea in lumea viselor. Si afara ningeeeeaaa, ningea a poezie.

„‘Unde vei fi poimaine?! Iote, ce film am vazut!

Viezure m-am facut! I..i la geam, ca marmotele! Si ma uitam luuuung, pe la 3 spre 4 dimineata…ca, a naibii ninsoare, nu se mai opreste odata!

– – – – – – –

Papornita, Coltul cu muzica

…in dos, cu arici…de etichete.

Dupa ce ca sunt 5, suprafata nu-i nici una lina-fina. Am lasat-o la inmuiat ca mi-a sarit si oja si mai avea un pic si-mi sarea si albeatea de pe unghii !

Daca intrebati ce scrie pe ele, asta-i alta poveste. Sau, din alta poveste! Aia verde zice ca-i ecologica si se recicleaza, aia mare si patratoasa zice, pe n-spe limbi, ca-i doar de decor. Una-i cu codul de bare, alta-i cu „save address”. De departe, cea mai cea, e prima din dreapta pe care troneaza, litera cu litera in arial de 28 – ”platou de sticla”.

Deh, sa nu zicem ca n-am fost informati…!

– – – – – – – – – –

Coltul cu muzica