Categorii Arhiva: In&Out

Proba

de

…de contur.

Vine un coleg fericit nevoie mare că s-a tuns. Nimic special până aici dacă nu l-am şti şi dacă, nu s-ar fi lăudat:

– Băi, nene, am negociat cu ele!

Stupoare. Cerem amănunte. Le dă, mândru. Cocoş.

– Am întrebat cât costă şi când am aflat că-i tunsul 12 lei, m-am revoltat, nene! Am negociat cu ele să-mi tundă numai conturul!

Ne bulbucim ochii la chica lui. Măi frate, dacă-ar fi fost vreun chel, înţelegeam că-i dă contur, la spate, pe fâşia aia dintre două urechi u.şor clăpăuge. Frate, dar la claia lui de păr din care maturitatea n-a pierdut niciun fir, conturul se numeşte tuns!

– Şi cât le-ai dat până la urmă? îl întreb.

– Mai întâi le-am oferit 8 lei, aşa ca să am ce creşte, ştiţi voi, ca la turci. Io zic preţul ăl mai mic, ei zic p-ăl mai mare, până picăm la troc. Io am zis 8, fetele au spus 10, doar pentru contur.

– Şi?! întrebăm în cor cu mintea strânsă ghem de zgârcenia lighioanei din faţa noastră.

– Eeeee, le-am dat, până la urmă 12 lei, cu tot cu şpagă!

Mă uit către un coleg, prieten vechi de 20 de ani. Ne înţelegem din ochi.

– Sper că ţi-au făcut proba de contur… zic aşa într-o doară, privindu-mi unghiile ca şi cum aş fi avut o pieliţă netăiată.

– Ce probă de contur?!

– Păi, da! Că dacă n-a fost tuns, ci numai contur, există o probă care se face, aşa de la distanţă.

– Hai că faci mişto de mine!
Când să mă (în)jur că nici vorba, prietenul îmi sare în ajutor.

– Băh, mie-mi face probă de contur de fiecare dată! Mă pune să merg şi dacă cumva mi-a rămas vreun smoc rebel, frizerul mi-l taie numaidecât! Nu se există să nu plec fără să-mi facă proba de contur! Ba odată, când mă grăbeam, m-au întors de la uşă! Aşa se face când ceri numai contur!

– Ia mergi, măh, să vedem cum ţi-a dat conturul! zic ferm şi fără urmă de zâmbet.

Bagă capul între umeri şi face câţiva paşi. N-apucă să facă mai mulţi, că prietenul preia ştacheta şi-i dă loviturile de graţie, cu măiestrie, una după una:

– Ehe, ţi-a rămas pe dreapta…Întoarce-te, şi-l apucă de cot, răsucindu-l(ocazie cu care îmi face semn discret foarfecând din degete). Daaaa, uite, şi pe stânga ai două mai lungi. Ajung şi io cu foarfeca de birou. Băi, cât zici c-ai dat?! 12 lei???? Mâine trebuie să te duci la frizer să te tundă ca lumea că te faci draq de râs în troleibuz!! Sper că nu te mai duci la fete, că uite ce ţi-au făcut! Asta e, trebuie să mai dai bani o dată!
Până la bani, nene! Atât i-a trebuit.

– Băi, băi, nu mă lăsaţi aşa!

L-am lăsat să ne roage de două ori. Sigur că da, a dat(ca prostul) de 3 ori turul holului, dus-întors, şi-am tuns, în aer, vreo două pufuri de plop rătăcite pe holurile instituţiei 😀

Tristeţea pereţilor

de

…unei case.

N-aiba ştie, ce neînţelegeri de tot felul, ce calcule matematice şi financiare pot face ca o clădire atât de frumoasă să ajungă aşa… O ştiu de multă vreme, de când era ne tencuită, ruină, părăsită. Varul vechi, de praf căzător, strigau disperarea clădirii. M-am bucurat foarte tare când au apărut schelele, când au început să apară semnele redescoperirii.

Undeva, spre Hala Traian, în apropierea ei, pe dreapta venind dinspre Unirii, se află această casă. Acum, cu o jale cosmetizată de tencuiala proapătă, îşi urlă tristeţea pereţilor…

casa de la Hala Traian

Meteora

de

…locul unde dacă n-aş fi fost, ar fi fost o mare pierdere pentru viaţa mea.

Meteora înseamnă „locul suspendat în aer”. Am ajuns la înserat. Numai la lumina puternică a farurilor de camion, ici-colo, imensele pietre îşi conturau maiestatea. Cazarea ne-am făcut-o la pensiunea minunată a Mariei şi a lui Manolo(da, sâc! 😀 ). De peste 50 de ani era afacerea familiei Mariei, o grecoaică înaltă cu ochi albaştri. Pensiunea şi, la mai puţin de 500 de m, restaurantul pe care-l păstorea mama Mariei, unde grataragiul, dedicat şi zâmbitor, era un ardelean de-al nostru, Marius. Ne-a gătit nişte suflaki(un soi de-a dreptul la fel de ca la noi de frigărui) minunat!

Dimineaţa ne-a surprins cu adevărata privelişte. Peste drum de pensiune se afla una dintre colosalele pietre. Peretele vertical se ridica înaintea noastră. La o înălţime apreciabilă, într-o fantă făcută cândva de apa mării şi desăvârşită de vânt,  mai multe cârpe fluturau pe-o sfoară. Aşa, am aflat povestea lor. Oricine are un mare necaz, întinde acolo un însemn, astfel, necazul se spulberă, omul se însănătoşeşte sau orice ce altă pricină se îndreaptă sau îmbunătăţeşte. Singura condiţie e ca ajunsul acolo să se facă prin forţe proprii.
Meteora cu mânăstirile ei: Grand Meteore, Sf. Ştefan, Sf. Nicolae Anapafsas, Rusanu, Sf. Treime, Varlaam. Încărcatura locului este una deosebită, nu poţi să n-o simţi până în buricele degetelor. În piatră, în apă, în aer. Oriunde te întorci cu capul şi cu gândul zidul nevăzut al smereniei, al credinţei şi al Existenţei Lui sunt acolo.

Nu am făcut nicio fotografie în inimile mânăstirilor. Aş fi putut, cu toată interdicţia dar nu mi-am dorit. În faţa altarelor, icoanelor, pereţilor pictaţi de o neasemuită frumuseţe, pioşeniei şi curăţeniei spirituale, mi-am dat seama că ele şi imaginile lor se păstrează doar în suflet cu porţile inimii larg deschise.

Sfintele sărbători de Paşti ni le-am petrecut aici, în aceste locuri deosebite aşa cum ne programaserăm şi cum ne-am dorit foarte mult. Slujba din noaptea Învierii a purtat specificul locului. În Duminicii Paştelui am văzut o altă Grecia. O Grecia înviată aşa cum se poate vedea din penultima poză.
Dimineaţa, Manolo ne-a întâmpinat Hristos a Naste! (reproducere auditivă)
Adevărat a înviat! i-am răspuns.
Noi am înţeles, el a înţeles. În aceeaşi inflexiune a credinţei.

Mi-aş dori să mă întorc cât mai curând acolo.

Un orăşel de munte

de
Grecia

…ARahova.

Exact! Aşa ne-a frapat şi pe noi asemănarea numelui, însă, fără de asemănare a locurilor. Un orăşel de munte parcă deprins dintr-o carte cu poveşti. În miniatură fără să fie miniatură.

Un cot de stradă care nu numai că ne-a plăcut mult dar aproape că ne-a prins noaptea plimbându-ne. L-am parcurs aproape de două ori. Ne-am oprit la fiecare colţişor de unde răsăreau, spre vârf de munte, alte străduţe la fel de fermecătoare. Popasuri ca cele din poză, cu pernuţe şi floricele, pe pervazul exterior al ferestrelor mari. Casele cu balcoanelor lor generoase din care nu lipseau florile. Flori de toate felurile şi ghivece aşijderea. Comercianţi cu marfă de tot felul şi în special, cele locale. După ce-am savurat, în cântecele de păsărele, o cafea, ne-am făcut câteva cumpărături din cele ce ne-au înghiontit la inimă, am repornit la drum.
Bun-gust, curăţenie, un peisaj sublim, viaţă, ARahova.

Ieşire

de

…în primăvară.

Pe lângă Bucureşti. O zi fără niciun zgomot orăşenesc. Doar ciripit de păsări, zumzet de albine, bondari şi alte mămăruţe, lătrat de câini vigilenţi. Un apus minunat.

O ieşire pentru încărcat bateriile.