… is anywhere!

Ne învârtim prin piaţă. Doldora de plase şi plăsuţe.

– Şi, ce mai avem de luat? mă întreabă Manolu.

– Mâncare şi nisip pentru animale, zic .

Intrăm, salutăm şi din spatele magazinului se aude:

– La mulţi ani! La mulţi ani! Ce mai faceţi?

Dom’ doctor jovial cum îl ştim. Ne apropiem de el şi el nu pridideşte cu întrebările:

– Ce vă fac pisicile? Şi căţeaua? Totul e bine?

Ei îşi strâng mâinile bărbăteşte şi dialoghează, eu îi comand fetei din magazin, tipul de mâncarea şi cantitatea. Şi, 3 pungi cu nisip.

– Toate-s bune şi frumoase, dom’ doctor, zice Manolu, numai că ultima lighioană, Tomberonistul, e scrântit. Sare la picioare şi muşcă. Stai ca omu’ liniştit pe canapea şi-ţi sare asta ca iepurele, muşcă şi fuge. Îmi vine să-i trag câte una de să-i răsară piciorul, ăla lipsă, la loc!

–  Îi daţi cu ziarul! Vrea să se impună, să fie el masculul alfa al casei. Nu sunteţi dvs?! Îi daţi până când înţelege ! Păi?!

Apoi, cu un zâmbet parşiv, uitându-se spre mine…

– Sau… poate e doamna!

Io mă întorc şi ciulesc ochii la confruntare cu iz de pericol.

Manolu se întoarce şi el spre mine, mă priveşte două secunde, apoi, cu pieptul vizibil umflat de crescuse diferenţa de înălţime dintre ei cu vreo juma’ de metru,  îşi fixează privirea în ochii doctorului şi cu rânjet i se adresează:

– Dom’ doctor, vreţi să vă dau şi dvs. cu ziarul?!

Râd în hohote până la uşă, cu imaginea doctorului care râdea şi el, da’ parcă, niţel strâmb.