…raportati…!

– Buna ziua! Sunt Secretarul de Stat Pixulescu! Directore Marinescu, cate ARP-uri ai, azi?

„Directore” sare in picioare, de parca Ministrul s-ar afla in fata lui, se scarpina in scafarlie, isi misca omuletul de cateva ori de sus in jos. Saliva nu i-a ajuns decat o data, restul miscarilor le face pe sec. Simte cum i se usca cerul guri, limba ii devine inflexibila si cum picuri de tranpiratie il trec. In tot acest timp, mintea febrila inoata printre intrebari : Ce draq, sunt alea ARP?! Dar cum sa-i zica Ministrului ca nu stie?! Cum sa-l intrebe?! Daca e ceva despre care ar fi trebuit sa stie, ca doar s-a intors de cateva zile, doar, din concediu. Si, daca Ministrul se intereseaza personal, atunci ARP-urile astea trebuie sa fie ceva foooarte important! Clar, il trece direct la incompetenti si management defectuos!

Nadusit, cu perspectiva destituirii in fata ochilor, isi drege vocea, isi stapaneste emotia si barbateste, raspunde:

– Sa traiti! Domnule Ministru, permiteti sa raportez: de dimineata am gasit doua in dana. Am informatii ca trebuie sa mai apara azi , inca 4.

– Sa ma tii la curent, ai inteles?!

– Am inteles! Sa traiti! si Ministrul inchide sec.

– Buna ziua, sunt Secretarul de Stat Pixulescu! Directore Trenulescu, cate ARP-uri ai, azi?

Nici Trenulescu nu s-a lasat mai prejos. Ar fi sarit din scaun direct in secretariat daca l-ar fi lasat firul scurt si rosu. Si cum nu l-a lasat, Trenulescu a facut o pirueta rapida si-o extensie de mana ca sa prinda telefonul ce tocmai se pregatea sa navaleasca pe parchetul laminat triplu stratificat de 8 cm. In pozitia asta de prim balerin, cu trunchiul aplecat, piciorul stang ridicat si bratele in tastatura telefonului, Trenulescu n-a mai apucat sa-si puna prea multe intrebari si-a raportat sec cu aceeasi formula generoasa si traditionala:

– Sa traiti! Domnule Ministru, permiteti sa raportez: de dimineata, nu era niciuna pe cocoasa in triaj. Uitati, acum imi spun subalternii, ca s-a anuntat ca azi ne vin 3.

– Sa ma tii la curent, ai inteles?!

De data asta, inainte ca Trenulescu sa mai raspunda ceva, Ministrul deja inchisese telefonul.

N-apuca Trenulescu sa se reechilibreze ca telefonul suna iar. Convins ca-i tot Ministrul, raspunde in pozitie de drepti:

– Am inteles! Sa traiti! dupa care asteapta, palid, raspunsul.

– Ce-i mah, Trenulescule, te-as sunat si pe tine?! se aude vocea tremuranda a lui Marinescu. Ce-s mah, alea ARP-uri?!

– Nu stiu, mah, da’ am raportat 3!

– Si io, 2 venite, si alte 4 care or sa apara.

Pauza.

– Auzi mah, Trenulescule, nu ziceai ca Matilda ta se intelege bine cu Viorica de la secretarit. Pune-o, mah, sa sune, ca precis aia stie!

Trenulescu, inchide, o cheama pe Matilda, secretara lui, si-i ordona sec:

– Hai, mai Matilda, fa-o pentru mine. Hai, ca vad io cum iti maresc salariul…

Matilda…cum sa nu faca ea pentru seful ei?! Cum?! Cum?!

O balmajeste pe Viorica vreo 15 minute, spre deznadejdea lui Trenulescu, despre aspiratorul ultimul ragnet, apoi despre soacra-sa si nu in ultimul rand despre Ilie care nu mai e cum era el in tinerete. Si ar fi continuat mult si bine daca ochii iesiti din orbite ale lui Trenulescu nu s-ar fi pocnit ca bilele in aer de disperare:

– Auzi, Viorico, ce draq sunt alea ARP-uri, fata?!

Hohote de ras, cascade, sughituri, vreo doua bubuituri,Viorica era sub biroul ministerial. Printre foile aruncate in aer, sub incidenta sughiturilor, Viorica raspunde:

– Ce sa fie, hîc, fata?! Aparate, hîc, de Ridicat Sula! Hîc! si rasul o apuca si mai abitir.