…si-un legan de cursa lunga.

Sambata noapte. Greieri. Picuri de ploaie. Mica sare arc direct la leagan. Isi ia scandurile in brate si tuscaie spre intrarea in casa.

– Ce faci, fata?! intreb nedumerita.

– Le duc in casa, le uda ploaia!

Sas. Mic. N-spe mii de perne, papuci de toate felurile, polite si policioare. Acum, intr-o noua prezentare. Varianta cu scanduri. Hmm…

– Ia fa tu cale intoarsa si ada-le aici!

– Nu, ca mi le uda ploaia, si imi pare ca vocea ii cam bate din picior ceea ce-mi face si mie sa-mi bata instantaneu nervii in hipotalamus.

– Daca-mi bagi si cariile alea in casa, ma jur ca le fac friptura in secunda 2!

Cum gratarul inca mai avea jaratec, se uita la mine si totul ii pare plauzibil.  Da in extrema ailalta. Vrea sa le puna pe jos, sub masa.

– Nu acolo. Ca vine apa si tot ude ti le alegi!

Vine cu ele in brate ca mama cu copilul. Ma apuca duiosia.

– Uite, pune-le pe scaunul din fata mea.

Le pune. Cu grija.  Ma umfla rasul, asa cum stau, le astept sa vorbeasca, sa ceara un pahar de bere, o maslina, o salata de vinete…ceva. Nu, tigari nu voiam sa le dau, nu ca sunt minore, insa nu mai aveam!

Le privim. Apoi, ma duc la leagan. Doua poze. Asa cum e el, nud.

*

Uta-Uta. Un milion de kilometri facuti in arc de cerc. A inconjurat de 3 ori Pamantul intre ora „3” si ora „9”, dus-intors. Bine, s-a mai intamplat de vreo doua ori sa fie numai dus, ca la intors au venit separat de s-a lasat cu vanatai, cucuie, s-odata cu fire la spital. Nu, leaganul n-a avut nimic.

Da, chiar cred ca ar avea ce sa ne spuna. De aproape 10 ani, n-a contat anotimpul. Mica s-a dat si continua sa se da in el. La cate stari d-ale ei a participat? La cate ganduri? Si, la cate cantece fredonate? In balansul lui, in cate „lumi” calatoresc?…