Şirul logic

… pe faze, al unei duminici liniştite.

Faza I
Undeva pe la 4 de dimineaţa. Din cauză de măsea. Aştept să-şi facă ketonalul efect. În casă, nici mâţele nu s-au sinchisit să mă bage în seamă. Afară, la – grade câte au fost, nimic nu se clintea. Deci o linişte aproape perfectă dacă din dormitor nu s-ar fi unduit şi răspândit, în toate cotloanele, sforăiturile lui Manolu.
Faza II
Ei bine, în liniştea asta, la un moment dat, un zgomot acut şi înfundat de prăbuşire se aude în toată casa. Mă ridic ca marmota de pe scaun şi privesc în zarea holului. Înaintez cu luare aminte şi numai că venind vijelioasă de scări, mi se loveşte de picior cu o viteză demnă de invidiat pentru orice alergător, mâţa cea bătrână. Ea sare ca arcu′, io scot un icnet ca draqu!

Luăm amândouă poziţia de apocalipsă. Ea cu coada zbârlită şi într-o parte, io cu ce am apucat la îndemână, adică cu un prelungitor, cred că pe post de lasou, că nu ştiu ce să fi fost în mintea mea! Aprind lumina şi dau un ochi în bucătărie. Nada!
Aprind lumina pe holul mare. Nada!
Cu prelungitorul ăla de parcă el ar fi fost un colt 45 semi-automat iar eu James Bond în poziţia aia cu un picior înainte şi genunchi uşor flexaţi. Nici acum nu prea înţeleg cum am reuşit să urc scara spre etaj cu picioarele aşa îmbârligate. La capătul scărilor avea să mă aştepte sursa zgomotului.  Cele două stative cu câte 2 bări pentru cămăşi erau grămadă. Care la pământ, care la 30º sprijinite pe ce găsiseră în calea lor! Cămăşile lu′ Manolu, vreo 45, abia călcate cu o zi înainte,  sub formă de grămadă spre pungă! Acum era o apocalipsă şi mai apocalipsă decât cea din întâlnirea cu Pusi, mâţa!
Un orologiu sună patru jumătate.
Cine mută-n oare cămăşile noapte?
– „Eu sunt, bună maică, fiica ta iubită
Eu, cea cu măseaua în durere ascuţită.
Soarta mea fuse crudă astă dată:
Măseaua-m pulsează, cămăşile căzură deodată.
Şi tăcerea nopţii astfel i-a răspuns:
– „Ce spui, tu, străino? Toţi ai casei dorm!
Treci şi mută cămeşile că al tău e domn!

Faza III
Ceea ce am şi făcut. Câte una pe fiecare deget. Un soi de Devi, zeitatea hindusă, dar cu umeraşe. La final, mă prăbuşesc pe canapea, ştergându-mi sudoarea de pe frunte. Nu poposesc prea mult, bag de seamă că măseaua s-a cuminţit şi mă rebag la somnul dimineţii, că se făcuse deja de vreo 5 juma.

Faza IV

E seară. E iarăşi linişte. Cămăşile stau, în continuare, împrăştiate pe toate clanţele uşilor din casă. Mă uit frumos la Manolu. El se uită la fel frumos. Amândoi ne gândim la acelaşi lucru, fapt pentru care Manolu ia drumul beciului în căutare se scule, sârme şi alte dispozitive de reparare a bărilor. Pe uşa deschisă de la beci, pisoiul cel vestit pe nume TT o zbugheşte înainte ca 45-ul piciorului Manolului să îi poată opri avântul.
– Tomy, Tomy, Tomy! geaba strigăte, geaba onomatopee urmate de tradiţionalele ziceri de bine pentru pisoi. Pe ăla l-a durut în bască! Dacă ar fi purtat.
Manolu îşi ia tot ce are nevoie din beci, le aduce apoi, coboară iarăşi în căutare de mâţ tembel. În camera mică nici urmă de TT, în camera mare îi zăreşte coada.
Coada şi apa. Apa din beci. De un deget d-al lui, pe gresie. Din fericire, un deget orizontal.

Faza V
Foicica fagului,
La poalele beciului,
La piciorul caloriferului
În mijlocul
Beciului
La adâncul
Căsoiului,
Pe gresia gri-ntinsă,
Şi de ape coprinsă,
Lucră Ană şi Manol,
Să strângă, cu mopul, apă, nu petrol.

Faza VI

În şirul logic al întâmplărilor dintr-o duminică oarecare, după ce am strâns apa, după ce am găsit şi oarecum sursa, după ce Manolu a reparat şi suporturile, ei bine, acum ne putem bucura de duminica asta liniştită atât cât a mai rămas din ea, dat fiind că i-au mai rămas vreo 2 ore…iar măseaua mi-a înviat pulsând.

TT linistit

Minivacanța de 3 zile

…cea intrată la apă!

E jos seara. Nimic neobișnuit, nimic programat, doar liniștiți cu gândul de weekend și un grătar în tihnă. Stăm ca moșii la o agapă de ceas târziu și ne trecem în revistă trecutul apropiat și viitorul asociat. Asociat cu clasa 12-a. La trecut, ne mai bucurăm(și ne minunăm de minunea de copil) încă o dată de trecerea examenului de la Cambridge English. Că n-a avut oră de meditație. Ea singurică, singurea. Tot concediul, de 2 săptămâni din iulie, n-a făcut decât teste. De pe net. Brava ei!

Cu viitorul, ehehe, cu ăsta stăm de nici mâțul TT nu vrea să participe la discuții, o tulește în bucătărie de unde se aud acerbe bătălii c-o pungă. Ignorăm TT-ul, și adunăm materiile. 4. 4 x min 5oo pe lună. De pregătiri. Ne ia amocul.  Nici nu îndrăznim să rostim ce avem de rostit. Ce mai tăiem, ce mai rămâne. Ni se pironesc ochii fiecare pe câte ceva. Ai mei, undeva p-o ramă. Ai lui, undeva pe ecranul televizorului. Ai niciunuia nu se mișcă semn de adâncă meditație transglobală și financiară. Când reușim să ne deșcleștăm gurile, ne îmărbătăm ca babele. Las′ c-o fi, las′ că trecem, las′ c-o să fie!

– Mergem la mare? a căzut ca tabloul din perete întrebarea lui Manolu.
Negativista din mine colț cu aia rațională mai să mi-o ia înainte dar răspund repede:

-DA!
Pe principiul ultima oară în această vară și până la ailaltă nici drum n-om mai vedea, nici portofel n-om mai avea. Că nu mai are la ce!

Nici gândul că ne rămân animalele, de data asta, chiar singure, nu ne-a oprit! Bagaj minimal. (Pe dracu! Tot de juma de portbagaj a ieșit!). Mă rog, după vinerea zbuciumată, ne-am pornit la drum. A2. Nimerim în spatele unuia de Iași. Și, ″la un semn deschise calea″, adică la fleshuri după flashuri. Noi după el. Nu, nu zic nimic dar fuse primul drum după ani în care nici măcar vreun ochi să se fi gândit la somn după cum le era obiceiul imediat cum dădeau de – – – – – – și gri, gri, gri.

Cazați în 10 minute cu tot cu bagaje desfășurate pe rafturi. Hai să mâncăm!

Terasă, cald, veseli, muzicuța anilor ′80 în surdină. Ne bucurăm ca pitpalacii seara pe răcoare cu câte-o palincă în fața și așteptând nerăbdători care ce-a comandat.
Cum ne bucuram noi ca focile, odată mă străpunge. Nu bag în seamă că zic că mi s-a părut. Nici 20 de secunde mai târziu, urgia se declanșează. Măseaua. Îi dau cu palincă. Îi dau și cu al doilea pahar. Pe mine mă ia cu amețeală, pe durerea din măsea o ia cu agitație. Îmi ies ochii. Pulsează. Mai întâi, în timpan. După vreo 5 minute, și-n ochiul stâng.
Mănânc și plâng. Mănânc. Plâng. De le stă, sărăcilor ai mei, mâncarea în gât.

Ne oprim la prima farmacie. Anestezină. 400 mg de nu știu ce. Trec în extrema ailaltă. Veselă! Dragii de ai mei se mulează pe situație. Ce naiba să facă?!

La 4 dimineața aștept vreo juma de ceas să-și facă efectul și a doua porție de 400 mg. Își face. Ne lasă în pace, acum era problemă colectivă, până mai spre după amiaza zilei de sâmbătă. Când netrebnica s-a gândit la alte instrumente de tortură. Cuțite. Din măsea în cap, din cap direct în inimă. Mama și sfinții tăi de mătrăgună făcuși infecție. Eram în stare de asediu!
Manolu se uita în ochii mei, aștepta să zic Hai! la București acasă că nu se mai poate! Și-aș fi zis, dar acasă nu era la fel până la răsăritul soarelui de luni?? Mă uit la amândoi suferinzii alături de mine și mă gândesc că nici nu merită cale întoarsă, nici mini ieșire cu năbădăi. Incichidanaaaa! Antibiotic, frățică! Și, antiinflamator. Și, antidurere. Și plecăm spre farmacie. Doar avem intenția, că de plecat după încă un ceas. Numa ce citim biletul din parbriz.
″Bună, v-am lovit nițel mașina când am dat cu spatele. Telefonul meu este…..″
Mă uit la Manolu. Bietul om, nevasta beteagă, acum și mașina bușită. Fața lui reflecta exact bucuria vacanței! Pentru ″bună″ ăla mai-mai că ne uneam forțele pentr-o mamă de bataie!
Îl sunăm pe nea Caisă. Ne înțelegem cu el până la asigurare. Ne mai pică o dată fața. La Astra.
Reluăm înțelegerea cu nea Caisă. Adică doar Manolu. Că io-i săream în cap. De nerăbdare de-a ajunge la buline. Manolu calm, exact calmul ăla din care odată scos, se face și face totul o apă și-un pământ, rezolvă cazul mașină și trece la cazul II – nevasta pe care o duce la farmacie. Care nevastă se îmbuibă cu buline și iarăși revenim toți la vacanță. Și iacătă cum răsare soarele duminicii, cu calm, cu voie bună. În sfârșit suntem cu toții în minivacanță. Minivacanța care a intrat la apă. Din 2 zile juma a rămas cu puțin mai mult de juma de zi.

Cu ei alături, jumatatea asta de zi a făcut cât alea 3 întregi.
Și-mi dăruiesc mai întâi pe frumosul de el :

floarea

După aia, au zis că nu-i destul și-au adăugat:

MicaManolu dragul

Cu mașina se rezolvă, că d-aia-i ferul, fer.