Taguri Arhive: tinerete

Povesti de dragoste

de

…de carte.

Se prinde cand se deprinde. Daca ai noroc.

Femeia din fata mea are aproape 60 de ani. O cunosc de 7. Ne bem impreuna, de ceva vreme, cafeaua de dimineata. Mai o snoava, mai o analiza pe text, mai o „stire” de ultima ora, circulabila oral sau ba. Nu mai stiu cum am ajuns(ba cred ca da, dar n-are importanta) sa ne amintim cum am prins drag de citit. Povesti de dragoste. De carte. Cu „plecari” diferite in viata ca de la cer la pamant, eu nascandu-ma cu biblioteca in casa si cu un tata iubitor de carti, care-mi sublina acele pasaje pe care eu trebuia sa le filozofez cu el( carti pe care le-am pastrat si pe care din cand in cand, le deschid sa recitesc si sa mangai adnotarile tatii de pa marginea filelor), ea, undeva la o margine de Bucuresti, intr-o casuta de paianta, in care nu vazuse niciodata vreo carte, in afara de manualele pe care ei, copiii, le aduceau de la scoala.

„Mamica nu stia sa citeasca. Noi ne-am prins tarziu. Ca tot timpul gasea cate o scuza, ba ca nu vede, ba ca lumina-i slaba, ba ca are treaba si zbiera la noi cu glas tare:

– Ia vezi, fa, ce scrie aicea ca nu poci ca am mainili prinse!

Taticu’ citea numai ziare. Ca le mai lasau domnii prin gara si el le aducea acasa. Ne citea si noua din ele si asa mai stiam ce se intampla pe lumea asta mare. Cand am facut 16 ani, pentru ca sa-mi continui scoala, a trebuit sa ma duc sa muncesc. Cu dispensa. Primul salar. In viata mea nu avusem atatia bani pe mana. Nu pe mana, in casa! La mamica si taticu, n-apucau sa se stranga atatia. Mamica n-a lucrat o zi in viata ei, prea multi copii de ingrijit si animale de tinut, iar taticu’, cum lua banii se oprea la carciuma din cartier. Si unde m-am angajat, in sectia aia unde munceam eu, aveam un maistru care-l cunoastea pe tata si avea grija de mine. Nu, nu-mi dadea mai putina treaba de facut sau sa nu ma puna sa car, ca ce iesea de la banda, le duceam cu cartca toti, dar nu-i lasa pe golanii aiaimai batrani sa-mi faca boacane.

Asa ca, in ziua aia de salar, Maistrul mi-a zis:

– Fata, la 16 ani ai tai, o sa inveti valoarea banului! Hai cu mine!

Si m-a dus. Pe drum, de frica cu atata banet la mine ii bagasem la sanul drept unde din cand in cand, ma pipaiam sa fiu sigura ca nu-i pierdusem. Cand am intrat in librarie, Nea Ilie, ca asa il chema pe maistru, s-a intors catre mine si cu vocea grava mi-a spus:

– D-acum inainte la fiecare salariu, nu te duci acasa pana nu cumperi carti. Atatea cate poti tu! 2-3, si cate 5 daca iti da mana!

Mi-a ales 3 carti si le-a platit din banii mei. Apoi, Nea Ilie si-a varat cartile intr-o sacosa.

– O sa ti le dau inapoi peste o saptamana. Acum, du-te acasa!

Am plecat, ce era sa fac?! Nedumerita si cu gandurile amestecate, as fi vrut sa stiu dar n-aveam atata curaj sa-l fi intrebat.

Cand timpul s-a scurs, maistrul mi-a intins cartile si mi-a zis:

– In fiecare carte e o scrisoare. Ti-am subliniat literele care compun cuvintele scrisorii. Peste o saptamana sa vii cu scrisoarea la mine. Atat mi-a spus.

Am luat prima carte si-am deschis-o cu grija, fila cu fila, pana am inteles ce trebuia sa fac. Mi-am luat o foie alba si un creion langa mine si am dat cartea de la inceput, m-am apucat de citit si unde gaseam o litera subliniata, o treceam pe foaia de langa mine. Incet, incet, scrisoarea capata contur si sens, doar ca, pe primele doua litere ale primului cuvant nu le gasisem.

Mandra de mine cand am terminat cartea m-am dus la Maistru si i-am intins foaia cu scrisoarea.

– Ai terminat-o? m-a intrebat.

– Da, dar..imi lipsesc doua litere, Maistre Ilie, ca nu le-am gasit.

Maistrul mi-a zambit si uitandu-se in ochii mei, m-a intrebat malcom :

– Da’, tu fata, pe coperta te-ai uitat?

Cum am ajuns acasa cum m-am uitat la coperta. Cele doua litere erau acolo subliniate in titlul cartii.

Era Gustul amar al iederei, Niculae Franculescu, carte pe care n-o s-o uit vreodata. Asa mi-a facut cu toate cartile ca i le duceam dupa ce le cumparam. Si uite asa, am prins drag si de carti si mi-am facut caligrafia ingrijita”

una historia …

de

…despre carti si oameni.

Omul, o carte……in mainile celor din jurul lui…

Am cumparat 4 carti. 2 pe care le-am cautat, 2 care s-au nimerit. La toate 4, insa, le-am citit prezentarea de pe ultima coperata. Din 4 una, e preferinta.

Citim. La un moment dat, mi se incurca randul cu gandul. Recitesc randul, alung gandul. Gandul nebun, imi alunga zglobiu, si foaia, si cartea. Ca mai apoi, sa ma trezesc ca intorc foaia. Spre inapoi. Sa recitesc…

Uneori intoarcem foaia nu pentru ca n-am inteles ci pentru a ne da ragaz ori ca gandul sa se aseze sa putem patrunde  sensuri ori ca sa facem pauza de repliere a ceva ce nu ne-a placut. Cumva, un soi de asteptare de atac la momentul potrivit. Alteori, lectura e apa curgatoare,  curge, lasand pietrele filozofale pe marginile foile. Nu descoperim aurul, nu ne daruie tineretea mintii. In altele, mintea patrunde randul, randul patrunde sufletul si amandoua zburda intr-o poveste a altcuiva care devine a noastra.

Ma opresc, fac o pauza, si las gandul sa se desfasoare.

In viata, ne purtam cu oamenii care ne inconjoara, ca si cu cartile. Cumparate de noi insine sau daruite. Ca si pe ele, pe unii ii alegem noi, altii ni sunt dati – partenerii de drum de orice fel, colegii, neamurile. Le citim coperta. Un prim impact. Cele daruite, s-ar putea nici sa le deschidem vreodata. O carte, un raft, pline de praf. Sunt si ele acolo, de conjunctura. Oameni- cunostiinte. Daca le mai stim numele…

Altele ne rezolva situatiile la un moment dat. De specialitate. Tehnice. Ce-om avea nevoie. Oameni de relatii. Sunt acolo in agenda de telefon si, in dreptul lor, o mica si prescurtata consemnare. Ca sa ne fie usor, data viitoare.

Cartile folositoare, baze pentru ieri si pentru mai departe, pe care, de atata citit, le rasucim copertile, le indoim paginile, le murdarim ori le desprindem din cotor foile, le subliniem randurile, uneori culorile tranziteaza paginile. Apelam la ele uneori(daca nu cel putin) zilnic. Mana e una cu cartea. Si cartea e mana cu drumul. Oamenii pe care ne bazam. Sunt acolo ori de cate ori e nevoie. Sunt acolo. Poate respectati, poate indispensabili. Carausi.

Ca si mine cu cartea mea preferata, ne „azvarlim” pe cea/cel care ne-a provocat/starnit, parte a creierului/parte a sufletului. Deschidem, citim.

Sunt carti „preferate” care pe parcurs, nu se dovedesc ce am crezut a fi. Uneori le lecturam pana la ultimul punct, alteori, le abandonam. Relatii pasagere.

Sunt carti pe care le citim, dupa cele preferate. Unele nu ne mai spun nimic, altele, alina dorul de lectura de dinainte. Pe care n-am uitat-o. Partenerii surogat.

Sunt carti pe care le citim dar in care nu credem. Povesti. Ne multumim sa extragem concluzii. Perceptii. Oameni exemple. Pro si contra.

Sunt carti care ne-au controversat. Respingere de idei, de fapte, de sentimente. Sau drumuri pe care nu cutezam sa gandim ca le-am putea parcurge. Parteneri sau oameni competitionali. Competitionali in relatia cu noi sau trezindu-ne spiritul competitional fata de noi.

Sunt carti pe care le savuram de la prima litera, pana la ultimul paragraf, carti pe care le dorim sa le mai citim inca o data. Si-o facem. Si iarasi, vrem sa le citim. De care avem grija, pe care le mangaim, le iubim, le pastram pe noptiera, cat mai aproape de noi, ca si in miez de noapte sa le stim aproape. Oameni parteneri. Oameni amintiri. Sunt carti care ne intra in suflet si raman acolo pentru totdeauna. Ca si oamenii. Orice am face, caci numai indiferenta si uitarea omoara si cartea si omul. Altfel, focul poate sa mistuie foaia dar nu si ideea si spiritul deja din noi. Omul poate sa moara fizic sau nu dar disparitia lui nu stinge grauntele de jar din noi.

Carti si oameni. Oameni si carti. Gandul se frange in semn de intrebare strangand foile imprastiate din jurul meu.

Eu…ce fel de carte sunt?…