Autor Arhive: Ana

Despre incredere

de

…si alte lucruri marunte.

“The best way to find out if you can trust somebody is to trust them.”
―  Ernest Hemingway

„Trust is like a mirror, you can fix it if it’s broken,

but you can still see the crack in that mother fucker’s reflection”

– Lady Gaga

Increderea cu cele doua fatete ale ei : Competenta si Caracterul. Competenta invaluie toate acele aspecte legate de indemanarea, dibacia, priceperea unui om de a face ceva. Inclusiv ca partener. Caracterul reprezinta acea latura care da siguranta ca  poate face acel lucru in mod consecvent. Abia atunci increderea capata sens si consideratie.

ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. –În + crede.

zice Dex-ul.

Si, uitandu-ma la definitia increderii, ca de fiecare data ma incanta Limba Româna. Cu valentele ei duale. Caci acolo unde te ridica, acolo te coboara.

Plecand de la prezumtia de nevinovatie, tu acorzi incredere. Vorbele te pot determina sa acorzi incredere. Te increzi in sinceritatea declarativa. Te increzi in lucruri marunte, in fapte mici pe care orice binevoitor le-ar face. Te bazezi pe persoana caruia i-au acordat incredere. Cand ai nevoie. Cand risti sa ramai in drum. In prietenie, in profesie, in iubire. Cand, cum se spune pe la noi, arde camasa pe tine!  DAR… Increderea fara fapte se spulbera precum fumul in aer. In urma ramane dezamagire. In fata legii si in fata minciunii, nimeni nu te iarta de necunoastere. Si asa, se dezvaluie cea de-a doua valenta a definitiei din Dex. Diferenta dintre a crede si a da crezare. E problema ta daca acorzi incredere din credulitate bazata numai pe vorbe!

Suntem atat de labili sentimental, incat, regula de aur ca increderea se dovedeste si nu se vorbeste, o uitam adesea. Ne plac vorbele frumoase, ne plac minciunile care ne mint frumos, orice ambalaj poleios. Nu degeaba se spune ca, noi, oamenii tindem sa acceptam gratuit si jalnic, ceea ce vrem sa auzim. Cat sa nu ne spulbere povestea. Caci fara ea, cine mai suntem, nu?!

Fantastica definitie! Mai ales daca ea este privita in ambele sensuri si se declara a fi si reciproca. Tu cel care declari ca ai incredere, cum dovedesti? Tu cel care vrei dovezi, care sunt dovezile tale? Declaratia de a avea incredere in cineva este nula si neavenita daca se opreste la gardul vorbelor din varful buzelor. Sa dovedesti ca ai incredere nu poate orisicine. Pentru asta iti trebuie, in primul rand, incredere in tine insuti, stapanire de sine si mai ales sa stii cine esti. Greu, nu? Imposibil, in unele cazuri.

Octavian Paler a spus-o exceptional de frumos si eu mi-am permis s-o extrapolez in toate dimensiunile vietii noastre.

„Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit! „

Cine are capacitatea de a fii el insusi poate avea mereu incredere in viata, in ceea ce face si da valoare tuturor celor din jurul lui!

Contrast

de

…de toamna.

Ieri, imi propusesem sa fac cu totul altceva. Neasteptatul a intrat in decor si mi-a desenat drumuri pe care a trebuit sa le urmez. Si azi la fel e si-o sa fie. Cum numai facil nu este sa strabati Bucurestiul de-a lungul si de-a latul, mi-am gasit bucuria din timpul pierdut in ambuteiaje, admirand si fotografiind ori de cate ori am putut. Sunt pline strazile de contrast. De la auriul stralucitor al bijuteriilor, la verde crud al inceputurilor. De la rosu-caramiziu al sangelui, la galbenul palid si ars al desertului. Palete de culoare cum numai Natura stie sa le imbine si prin ochii nostri, sa ne tresalte inima a frumos, a liniste, a asezare. Pentru cei care vor si pot sa vada.

In astfel de momente, resimt regretul trecerii prea rapide a timpului impins de la spate de toate „trebuie” din lume. Ca uneori, nici eu nu am timp sau starea necesara cat sa realizez frumusetea spectacolului coloristic din jur. Ca alteori, prea multa patima din jur ma perturba, imi distrag atentia sau pur si simplu ma determina sa ma departez prea repede de anumite locuri atat de vii.

Ca de obicei, am strans atatea imagini cat sa mi se reverse fiecare nuanta in suflet si ele sa astepte cuminti sa ma (re)pornesc.

De doua zile, Podul Basarab e in ceata. Daca n-ar exista acel indicator si stopurile masinilor…imaginea ar fi fost al nonculorilor, semn ca cel mai desavarsit pictor din lume tot Natura este.

alb si negru

contrast

buchet

auriu

verde

combinatie

paleta

jumatate viu, jumatate mort

la gramada de nuante

trotuar in culori

 

Zbor

de

…de liliac suparat.

Deci, „Sa faci bine” si inca o postare au fost inchise. Un liliac nebun – asa a denumit candva o prietena, soiul asta de vizitatoare- e in zbor deasupra blogului meu, imi bantuie StatCounter-ul. Inteleg ca i-am pricinuit o mare durere si framantare. Cum ea detine adevarul absolut si nu numai ca stie ce ma framanata pe mine, la ce si cine ma gandesc cand scriu- necunoscundu-ma- mai are si tupeul sa intre cu bocancii plini de noroi in propria-mi casa, blogul meu.

Sa ne intelegem domnisoara jurista:
1. Blogul meu e proprietate privata, cu tot cu domeniul aferent. Pe bani.

2. Daca crezi si te-ai lasat indusa, din naivitate, asupra imaginii mele de gospodina, e problema ta. Sunt dar nu cu asta ma ocup. Nu sunt dispusa sa curat mizeria dupa altul deci nici dupa tine. Pe blogul asta si pe celalalt, nu exista scandaluri si atata timp cat le sunt stapana, nici n-or sa existe.

3. Ma blogaresc de 7 ani. Crede-ma – de fapt, ti-am si aratat- ca nu sunt deloc naiva. Ca tine au mai fost. Cunosc, stapanesc si folosesc foarte bine intrumentele date de softul si platformele aferente si, ca sa intelegi si mai bine, mai am vreo doua suplimentare. Unul pe blog, altul la indemana calculatoarelor pe care le folosesc.

4. Esti la moderare. Asta inseamna ca orice comentariul pe care o sa-l (mai)pui tu – indiferent de nume sau mail-ul folosit- tot acolo vei sta pana cand o sa-ti dau eu drumul. Daca VREAU.

5. Eu cred ca cel mai bine ti-ai vedea de drum. Sunt ca la posturile de tivi. Nu-ti place ce e pe un canal, ia telecomanda, da pe altul. Nu ma supar, nu-mi produci traume.

6. Ceea ce am scris in „sa faci bine”” drago, nu e wish list! E ceea ce fac. Si, ca sa te linistesc, eu scriu post factum. Adica, pui ratacit, deja masinaria e pusa in practica si treaba demult facuta.

7. Faci cum vrei dar la mine in casa intri cand ai pantofiorii curati si unghiutele taiate si curate.

8. Habar n-ai la ce si cine m-am referit! Daca nu veneai ca musca…habar n-aveam cu cine-ti zugravesti tu dormitorul!

9. Intre timp, fa ceva! Servici, casa, copii! Marita-te! Plimba-te in natura, mai ia-ti un servici! Orice care sa te faca fericita! Intelege ca le-am inchis ca sa-ti fac un bine, sa te poti delimita de ceea ce am scris.

10.Daca o sa mai vreau sa te informez de ceva o sa-ti comunic. Ca stiu si unde si cum.

Asa e in fiecare zi. Obsesie. Sunt doar doua exemple.

ps. nici faza cu mobilul n-a mers…dar aia era o chestiune de logica.

2

C.3

Bagaj

de

…nebanuit .

O frana. Bagaj rostogolitor. Si coada ochiului se inroseste. 😀

Dupa stare…le plimb de ceva vreme. Hmm…sa caut azi prin toate ungherele ca si cartofi am luat! Si daca cumva si-o da ala obstescul sfarsit, o sa conduc masina  de pe trotuar…

doua rosii

Steagul alb

de

… nu-l flutura orice coada de caine.

Foaie verde pe hartie
Nu mai pot, din inertie!

Si cum stateam io ashea, la ceas de seara/ pe prispa afara, gandindu-ma la cate una si cate alta, pac, ca-mi apare Dora cu steagul alb din varful cozii ei fluturande. Zdrang! Si-mi cade fisa cu tot cu operatorul de telefonie si el cu tot cu topologie. 😀

Nu suntem perfecti si nici nu suntem asociali. Nu suntem nici zei si nici flori de colt. Nici lebede si nici Omul Negru. Suntem oameni. Naturi umane. Sub presingul zilnic exterior care de cele mai multe ori, ni se revarsa in interior, candva izbucnind acolo unde nu ne asteptam sau unde nu-si are rostul. Sub povara experientelor trecute, a principiilor uneori paguboase (si nu degeaba se spune ca cel tine la principii, risca sa ramana doar cu ele), a lipsei de timp, a incapacitatii de intelegere, a orgoliului, a nesigurantei, etc. Dar se intampla. Se intampla (si)sa gresim.

Nu stiu ce intelept a zamislit o istorioara insa, mi-a placut extrem de mult. N-am gasit-o ca sa o redau integral insa esenta se referea la faptul ca scuzele nu sunt indeajuns, intotdeauna. Ca uneori, o scuza la momentul potrivit face totul, ca alteori suntem precum paharul scapat din mana pe gresie, adica mii de cioburi. Chiar daca le ceri scuze cioburilor, ele nu se vor mai imbina niciodata ca sa faca paharul intreg.(da, stiu, prin topirea sticlei, alt adaos, si alt pahar nou, dar e nou si nicicum cel vechi)

Ca totul tine de ofensa adusa. Profunzimea pe care a simtit-o persoana ranita. Una peste alta, putini sunt cei care stiu sa spuna ” scuza-ma” – si e de admirat taria rostirii, putini sunt cei care au intelegere asupra ofensei aduse- si e de admirat empatia si, si mai putini, asumandu-si responsabilitatea cu sinceritatea regretului, sa poata gestiona atat modul de interactionare pe moment dar mai ales in momentele ulterioare care dovedesc atat regretul cat si sinceritatea, si e de admirat onestitatea.

Ce sa sa vezi, minunatie!
Cum zvacnesc-n vinovatie
Foaie verde leopard
Si-o tot dau cu oistea-n gard!

Sentimentul de vinovatie, alaturat vanitatii, insa, de multe ori, ne joaca feste. Cum si lipsa lui(a sentimentului de vinovatie) si a lipsei de empatie denota un caracter antisocial. Calea de mijloc este de urmat si in acest caz. Accepta, declara, intelege, comporta-te ca atare.

Foicica-i de maslin
Cand nu-i  scuza vinilin!
Nici greseala de pelin
Cand paharul nu-i preaplin!

Altfel, cum spunea o tanti intr-un vers de cantec: there will be no white flag above my door.