…sau aproape.

O sâmbătă. Ca oricare alta dar niciodată aceeaşi. Ne facem de treabă sau treaba ne face pe noi. Apoi…mai p-aici, mai pe dincolo până răsare duminica. Azi, una de sărbătoare. Cu clopote. Cu soare.

Despre fiecare dintre noi? Azi, despre TT. Care-a luat-o. Smotoceala în gura unui câine lângă o jivină de stăpân. Un prăpădit de mâţ în 3 picioare. Destinic, fix de unicul din spate. Antibiotice, suferinţă. A trecut. Sau aproape. Încă cu interdicţie la curte şi căţărat. O să treacă şi asta. Curând. Ca toate celelalte. Uitare ori resemnare. Doar nişte lecţii. Uneori, ar fi frumos dacă aş fi fost mai chiulangioaică. Dar nici la şcoala regulamentară nu m-am învrednicit să hălăduiesc departe de obligaţia devenită dorinţă. Aşa că prezenţa obligatorie am luat-o în serios. La toate câte fură.

Duminică. Vânticel de toamnă adie. Presară frunze-ncetişor. Undeva între ram şi asfalt se scurge ireversibil viaţa lor ca să înceapă a altora. Nu-i bai, aşa trebuieşte ca să fie.