…  a fericirii se inchide, o alta se deschide, spunea Helen Adams Keller

Citat pe care mai toti l-am aflat, candva si cumva. Cat de mult l-am inteles? Care experiente din viata noastra ne-au facut sa-i acordam atentie, sa-i dam dreptate, numai noi si Dumnezeu stim!

Acum cateva zile vorbeam despre primavara. Primavara resimtita ca la 17 ani. Si n-am glumit si nici n-am exersat o expresie uzuala. La varsta mea, poate fi de neacceptat, dupa unii, dar…Va mai aduceti aminte cum era?!…

Va mai aduceti aminte cum e sa credeti cu tarie ca puteti rasturna muntii?!

Ca visele nu se sparg, la geana diminetilor, ca baloanele de sapun?!

Ca exista seva vitala din care, cu forta unui vulcan care erupe, fiecare zi o traiesti cu intesitate?!

Ca zbori cu aripile adevaratei libertati, cea a sinelui?!

Ca exista fericire?! Cand inima primeaza in fata ratiunii?!

Ca exista si poti atinge cu varfurile degetelor idealul?!

Ca poti orice, ca totul e posibil?!

Ca fiecare experienta, inclusiv negativa fiind, totul e s-o traiesti luptand pentru ceea ce crezi fara urma de supunere?!

Mai stiti cum era cand frica de esec nu exista?! Sau n-aveam teama de cuvintele altora, a convenientelor, a regulilor?!

Mai stiti cum era sa fim nealterati de jocuri de interese, snobism si nepatati de meschinaria supravietuirii?!

Mai stiti cum erati cand nu eram tipare?!

Mai stiti cum era cand credeam cu toata fiinta ca toata  lumea e a fiecaruia dintre noi?! 

Mai stiti cum e sa crezi ca Dumnezeu te iubeste si sa prinzi putere din seva iubirii a ta si a tot ce te inconjoara?!

Sa ai sufletul plin cu certitudinea ca exista speranta si iubire. Oriunde, oricand si oricum te-ai afla. Sa traiesti cu dorinta, daruire si pasiune. Cu patima pasiunii fara patimile nimicurilor. Cu daruirea Sinelui fara amputarea Eului. Cu dorinta de a darui, fara pretentia schimbului. Sa arzi. Sa luminezi in jurul tau.

Odata cu varsta, lucrurile se aseaza. Experientele se transforma in intelepciuni si odata cu ele si noi devenim mai cumpatati, chibzuiti. Rationali. Cu visuri cuminti. Intelepti. Tragand de mansa vietii. Pregatindu-ne incet pentru momentul in care Dumnezeu ne scoate cheia din contact.

Stim ca exista timp pentru tot si totul e la timpul lui. Si tocmai de aceea privind peste umar, ar trebui sa numaram clipele, adunam si scadem, sa tragem linie si sa folosim prilejul oferirii, cunoscand si recunoscand darul dat, in unicitatea lui, cand ne bate la usa. O usa deschisa. Caci el nu bate de doua ori.

Dincolo de neacceptarea rationala, sa retraiesti ca la 17 ani  e dorinta ascunsa a tuturor. Ceea ce va doresc si voua.

ARVE Error: need id and provider

…vazandu-si de rostul lor…

Cosurile noastre toate…

De ne vor napadi vreodata…vorba cantecului.

De aseara, una bucata imi iese cu acerbitate. L-am pipait cu curiozitate si muuuulta bucurie, dupa care, un strigat de satisfactie mi-a navalit in piept! Uraaaa! Asta-i d-ala de lasa cratere si ma tine o luna! Genul bobalca, mare, tare si rotund caruia nu i se iteste capul! Asezat strategic la imbinarea dintre ochi, deasupra nasului, creste. As putea sa ma numesc Vandana, insa, pozitia lui usor spre stanga, nu ma lasa sa ma consider ca as avea pe bindi in frunte. Ca la culoare si marime seamana perfect, insa, daca ma intorc intr-o parte, sunt ruda cu rinocerul.

Nu-i nici primul si presupun ca n-o sa fie nici ultimul – pe undeva am o banuiala ca nici menopauza n-o sa ma ajute sa scap de ele- deci, tragismul situatiei nu ma rapune. Il imbalsamez, peste noapte cu toata artileria din dotare. Si da, avem in cazarma si pe mama si pe tata anticosurilor mai ales cu adolescente in garnizoana!

Ma trezesc de dimineata cu o durere infinita de cap. Imi pipai si de data Magistralul si-l simt ca incepe sa ma faca ruda cu elefantul. Deci da, mi-a crescut o trompa-n frunte!(Ma uit repede in cosul cu fructe, imi iau de grija, cosul e gol! ) Sageti imi strapung tamplele. Ma doare capul, imi bubuie de-a dreptul! Si simt…simt cum parca toti creierii pe care nici nu credeam ca i-am avut vreodata …se aduna, se strang, se concentreaza in punctul ala. Suvoaie, randuri-randuri, se convoaca undeva pe sub piele, in adancuri. Cred ca si maselele lipsa s-au trimis reprezentant! Urechile asijderea! Imi trece prin minte cum ca imi creste Mecca cosurilor in frunte!

N-am ce-i face! Iau antinevralgic, iau s-un nurofen. Nada! Alinitate, concentrate durerile mi se inchina in inima cosului. Care creste, ca Fat Frumos din povesti, vazand cu ochii. Ochi care ma ard in gaoacele lor, cum te dor cand pune stapanire pe tine cea mai cumplita raceala. Iau un cub de gheata…geaba!

Clar, nici prisnitele cu mustar si caca de maimuta, nu ma mai salveaza…

…culinara …

…acolo 🙂

Asta a fost Mega-Surpriza!

Nu-s pe primele randuri intentionez sa-i aud live si nu am de gand sa le vad protezele oricaruia dintre ei, da’ nici pe ultimele randuri ca sa ii vad cu binoclu de vanatoare. Pam Pam!

Cumva poza asta ma emotioneaza. Pe langa intalnirea de gradul III, cel mai mult fiindca-s 3…pana acum, ne-am tot dus cu randul.

…menirea mea.

Acum 16 ani, intr-o sambata, cand cerul cernea fulgi mari si grosi. Inserarea avea sa mi-o aduca si pe Ea.

In dimineata asta am cautat o poza pe google imagini. Am cautat „timpul”. Asta a fost cuvantul in care mintea mea a ingemanat toate gandurile de mama, de fiinta umana. Ochii mi-au picat pe una din fotografii. Dupa ce-am deschis-o, am inteles ca nu intamplator mintea mea a selectat si sintetizat intr-un singur cuvant- o notiune, de fapt, toata aventura mea pe acest Pamant.

Pentru ca, nu-i asa, ca are totul in ea? Radacini, dezvoltare, zbor, cer. O reprezentare exceptionala intre Vazut si Nevazut. Intre Real si Crez. In Lumina si sub cupola Timpului ce ne este dat. Povestea fiecaruia dintre noi. In care ne aflam, fiecare in etapa lui.