Categorii Arhiva: In

zapaceala, ameteala…

de

…si oleaca de diagonala. La cap.

Fiind in vizita, ma roaga o prietena, ca daca tot trec pe la ea si peste vreo doua zile, sa-i aduc niste alea-alea. 3 produs mari si late. Niste dulceata si biscuiti fara adauos de zahar si un sapun de maini pe care mi-l arata in tub si marca la raftul de la baie. Cum stiu ca mintea mea(zapacita si ametita) e un fel de intersectie indiana fara semne de circulatie si fara reguli la orice ora din zi si noapte, ii zic ca daca vrea ca sa le aiba, mai bine sa bage un sms cu ele sub forma de lista. Ceea ce si face, in ajunul revenirii mele la ea. Imi da sms-ul, insiruindu-le.

Telefonul bipaie, io deschid sms-ul ma uit pe ecran si trag o diagonala la citire. Nanana, sapun lichid de la Neutro Roberts, dulceata, biscuiti. Imi vin in cap tooate amanuntele vis-a-vis de dulceturi si biscuiti, ba chiar si vizualizez din amintire raftul si sapunul lichid. Nicio clipa in acel „‘nanana”‘(pe care nici macar nu l-am citit pana la capat) n-am vazut alt ceva decat tipul de sapun lichid! Imi spusese de 3 produse? Ei bine, 3 erau!

Dau o tura pe la Mega. Bifez cu victorie dulceturile si biscuitii, sapunul, canci. Intru in farmacie. Si cer exact cum scria in sms. Canci. Cica nici n-au auzit de tipul asta.

E drept, ca m-am cam mirat ca marca nu era necunoscuta, ba dimpotriva.

Ajung la amica mea. Ii intind plasa cu ce am cumparat si din gura ii spun sa nu caute sapunul ca nu-i. Ea se bucura ca un copil de tipufelurile de dulceata alese( caise si fructe de padure) – exact d-alea isi dorea! Mai citeste niscai etichete de pe biscuiti si dupa vreo doua minute ma intreaba repede, parca legand cuvintele:

– Da” untlupark, mi-ai luat?

– N-auzisi fata, ca nu ti-am luat sapun lichid, ca d-ala n-am gasit nici la farmacie?!

– Lasa tu, ca am auzit, io vorbesc de unt!

Brusc, literele sms-ului incep sa-mi joace in fata ochilor, cu tot cu virgula dintre UNT LUPARK si sapunul lichid. Ma dumiresc. Asta era altceva!

– Fata, am fost precisa si sigura ca untlupark al tau din sms e tipul de sapun lichid de la Neutro Roberts!

Amica se rostogoleste in hohote de ras, io cautam ceva explicatii logice pentru care nici romanescul  „unt”‘ nu mi-a zis nimic!! N-am gasit alta mai buna decat ca-mi strica matematica feng-shui-ul si-mi face rau la logica. Nu mi-am inchipuit/ nu mi-am imaginat, calata mental pe cifra 3, ca de fapt, ea imi trimesese lista cu 4. Ii zic si ei, si radem amandoua vreo 2 minutele.

Apoi…ma apuca o hohoteala amarnica, pe care cu greu, printre sughituri ii spun si ei, caci ma reaud ce-am intrebat in farmacie(citind dupa ecranul telefonului) dupa ce-am zis si io ca omul „‘Buna ziua”:

– Sapun lichid de la Neutro Roberts, tip untlupark, aveti?

Normal, n-aveau si nici n-au auzit de el!

pentru anumite cuvinte…

de

…nu-s pregatita!

Cand ma gandeam, de ieri de dimineata, ce ar putea sa-mi mai rezerve procesul de fizioterapie, acum daca tot am stabilit limitele si mai ales partea beteaga, cand deja mi-am pus pentru sedinta de ieri si ceas la mana ca sa monitorizez eu cu ochisorii mei minutele mele pe etape(Traian, da, bine venita atentionarea!), ei bine, nici ca am intrat bine in cabinet si ne-am dat binete, ca un cuvant, dintr-o intrebare, m-a lovit mai rau ca si cu bata de baseball:

– V-ati apucat de gimnastica?

– Vaaai, ce cuvinte folositi! si plec razand spre cabina indicata a fi libera. In mintea mea se deruleaza, secventa cu secventa, un scurt metraj horror! Agatata ca liliacul de spalier, cu ochii iesiti din orbita la genoflexiuni. Si, imaginea culminanta. Io incercand sa ma pliez pe mingea terapeutica. Invariabil, luand contactul cu podeaua. Ma zbarlesc toata.

La mijlocul sedintei, cand schimba sinusoidalele curentilor, imi fac curaj si abordez subiectul :

– Mi-ati intrebat mai devremem ceva. Ce trebuie facut? Spuneti-mi mai multe despre cuvantul ala cu  ”g”. Se uita la mine de parca l-as fi pus sa-mi indice punctul „‘G”‘! La el.

Imi dau seama, dupa luminitele din ochi facuti oblici ca de vulpe, ca e in maaaare eroare! Ii sterg eroarea :

– Am zis cuvantul nu punctul! si realizez ca trebuie, TREBUIE, sa fac un efort supraomenesc sa-l rostesc eu.

Ma crispez toata, cu dintii strepeziti si musculatura obrajilor rigida, prin fanta mititica dintre dintii inclestati, rostesc cu mare greutate : gimnastica! (si cu limba fac semnul crucii pe cerul gurii, a : Doamne, Apara-ma si Pazeste-ma! )

Am parte de marketing asezonat cu o lectie de teorie pura. Cu emfaza.

Pe drumul spre casa, acasa, cuvantul cu „g” m-a tot urmarit. S-a dovedit ca stradania mea de a-l pronunta, a fost prea mare. Mai pe seara, am facut si frisoane. 😀

scanteie…

de

…aproape de arc electric…

Luni. Prima zi. Prima oara. Ajung in cabinet. Zic cum ma cheama, ma cauta printre fise si dosare. Ma gaseste(un el) si dupa privire, imi dau seama ca ma asteapta o epopee. Ca, tare imi plac aia care, pe tonul de neta si ofensatoare superioritate, dupa ce mortul e pe catafalc…te ia la perxxlis, ca si cum boala ta in colaborare cu diploma lor le da dreptul sa te terfeleasca nitel cat sa-ti dea pe nas sangele constiintei…Cum de faza diagnosticarii trecusem, cum ma aflam la fata locului pentru cu totul altceva, nu prea eram dispusa, la orele 5 ale dupa amiezii, deja satula de sefi si sefuti, de inca unul! Ranjetul nu ma dezarmeaza ca si io am un zambet tamp si fix. Si incepe.

– Sport faceti?!

(Intrebarea o percep ca fiind prima…din ceea ce am presupus, eu avand o alura de musculoasa si tonificata de tipa jubileul competitional pe mine! )

– Da, ii zic. Polo, fac o pauza cat sa-l las sa cada in totala admiratie si surprindere si continui…englezesc!

– Adica, cum? ma intreaba nauc.

– Nu, nu de pe cal, ca n-am, de la volanul masinii. In trafic, zilnic. (logic, io rad din toti muschii burtii, lui ii apare un rictus de lovitura sub centura).

– Pai bine, doamna, cu un diagnostic ca al dvs!  si da dezaprobator din cap…

– Masaj, faceti?

– Intern sau extern?

– Sunteti simpatica!

– Mi-ar placea sa raman asa si in viitor ca de amintiri si trecut, am 45 de ani plini! Altfel spus, mortii cu mortii, vii cu vii! Deci?

Prost nu e, asa ca pricepe. Schimba brusc si timpul verbelor dar si registrul. Imi enumera rapid ce am de facut de acum inainte. Aud, ascult si mental, bifez : asta se poate, asta …ba. Cum cu mustruluiala n-a tinut, trece la produse. Masaj la domiciliu. Creme, sali de sport recomandate, benzi magnetice, etc. La toate, dau din cap a acceptare de informare. Imi baga sub nas si-un flyer, sa-l citesc si sa-mi dau cu parerea despre cum mi se pare… Foooarte interesant, zic, insa imi trebuie sa ma informez mai mult. Si cu asta termin si etapa de marketing agresiv la nevoie.

In sfarsit, ma informeaza si despre cele 5 proceduri pe care urmeaza sa le fac timp de 10 zile consecutive. Si se purcede la treaba. O don’soara simpatica imi monteaza electrozii pe stanga si da in mine, pentru inceput cu scop de analgezic, cu niscai curent galvanic. Pe care nu-l percep pe niciun nerv si fibra. 10 minute si trec la urmatoarea procedura. Stimulare. La care ma rog la Dumnezeu sa ma opreasca din ras! Intinsa pe burta, dau spasmodic dintr-un picior, asa cum se scutura cainii la copac! Inca 10 minute si fac cunostinta cu curentii interferentiali. Trec, mai apoi, la ultrasunete. 5 minute. Ma invita sa ma echipez, ultima procedura de fizioterapie avand alta locatie.  Si incolonata in spatele don’ soarei, cobor scari, fac stanga, dreapta, stanga, dreapta, stanga, stanga, dreapta, cobor scari, dreapta, stanga, intuneric bezna. Imi dau seama ca sunt pe undeva la subsol si, cu fiecare bec aprins de don’ soara, faianta aaaaalba de pe toti peretii, tavan si podea, imi da un fior de morga. Pe drum, imi explica :

– Dupa fiecare zi de tratament, nu aveti voie sa stati in pozitie sezanda ci numai ori verticala ori orizontala, sa nu faceti dusuri fierbinti si in casa sa purtati papuci cu un pic de toculet. Receptionez. Prima pica, ca in trafic la ora 18-18,30 fac minim o ora pana acasa si nu conduc din picioare, papucii mei cu maimute n-au tocuri. Mda, macar ca temeperatura apei pot s-o controlez.

Ma monteaza la unde scurte.

– Vedeti butonul asta verde? Cand suna aparatu’, apasati pe el si puteti pleca. Ne vedem maine, da?

Dau din cap nu foarte convingator, imi dau seama ca ea are treaba cu ceilalti pacienti, ca butonul verde nu-mi pune vreo dilema la apasare…insa, traseul labirint „‘cobor scari, fac stanga, dreapta, stanga, dreapta, stanga, stanga, dreapta, cobor scari, dreapta, stanga”‘…e ca un test de inteligenta…In timp ce gandeam io care a fost ultimul meu rezultat …don’ soara continua:

– Daca cumva vi se face rau, simtiti ceva neplacut, nu-i nicio problema! Puteti pleca oricand doriti si nu va faceti griji, puteti lasa aparatul functionand…ca nu pateste si nu se intampla nimic!

Ma uit la ea. Chiar vorbeste serios! Ceea ce imi da mult curaj fiindca atata timp cat ea a retinut drumul…e clar ca si io o sa ma descurc!

Ieri, marti, a doua tura. M-au intampinat cu zambete multiple.

– Cum e? Va mai doare?

– Trece asa de repede? intreb timid ca sa nu-l dau pe „‘da” agresiv.

– Asa ar fi trebuit…si-mi monteaza iarasi electrozii.

Si cum ma perpeleam io asa ca io nu sunt normala ori ca forma dicopatiei…e mult prea belicoasa…si ca am cam dat de draq-ul, am o revelatie. Ii fac un semn discret don’ soarei.

– Va mai uitati o data pe fisa? Nu cred ca-i tratamentul pe stanga…

tulburare functionala…

de

…in metehne.

Nu, n-am ramas muta. Nu, nu mi-am muscat nici limba si nici n-am facut rosu in gat.

Mai grav! Soc! Soc! Soc!, ar zice M. B.

Deci, ramane cealalta! Exact! Am uitat ca am bani in casa!!! Pusi bine cu manutele mele cu degetele rasfirate! Am uitat si asta… timp de 4 zile consecutive?!

Dumnezeule, de aseara de cand am descoperit…sunt intr-o mare dilema… sa iau pastile de memorie sau trece cu electrosocuri?!

c-asa-mi vine cateodata…

de

…si o fac cat mai lata!

Sambata de dimineata. Pe seara, musafiros. Unii muncesc cu recuperare- adica Manolu, altii muncesc la intretinere si organizare- adica io. Gospodareasca. Imi fac liste si listute si plec la drum.

Primul popas, ca asa a fost sa fie, la „‘Cramele Recas”‘cu gand de alb si rosu, cupaj dar separat. Inca din zare, nu mi s-a aratat loc de parcare, ceea ce, fiind destul de hotarata, n-am stat pe ganduri si mi-am parcat masina, acolo unde nici prin gand nu i-ar fi trecut nici mamei de politist! Conform desenului de mai jos, intre doua treceri de pietoni, in intersectia sub forma de majuscula. Avariile puse nu au impresionat in niciun fel cele cateva persoane din statia de la cativa pasi, persoane care ma priveau intr-un fel, cred ca de la frigul ce se lasase!

O imagine de desene animate sau, film full&dark comedy, mi-a trecut prin fata ochilor. Caci ce-ar fi zis multimea daca, scoteam din portbagaj coada de la lopata obligatorie si cu ea as fi inceput sa bat asfaltul…a oarba?! Imaginea creata mi-a dat fiori de ilaritate maximala cu care nonsalant, am traversat regulamentar strada.

desen

Intru in magazin, vanzatorul se straduia sa-l convinga pe un mos ca, in sticla de plastic cu miros de tuica, nu-i pune vin! Mosul, nu se lasa nici el mai prejos si nici convins ca-i sa fie gustul alterat asa de tare incat n-o sa mai poata bea vinul. Sincer, masurat din cap pana in picioare si identificat clar din ce categorie face parte, nici eu nu am crezut ca l-ar impiedica in vreun fel.

Cer si eu, generos, pentru adunarea de seara. 5 + 2. 5 demisec, 2 demidulce. Mosul se uita a pizma spre mine. Ii devin brusc simpatica cand, la fel de generos, ii platesc alea 2 kile de le vroia. Sa fie pomana pentru tata, ii zic. Saltaret imi deschide si usa. Revin in intersectie si asteptand sa trec strada dau cu ochii de statia de autobuz. In care niciun autobuz nu trecuse! Misc cadrul mental de la ei la mine si ma privesc cum ma privesc ei. O muiere cu mainile atarnatoare a bautura! Cumplit! Ingrozitor! Doamne, ce-a ajuns lumea asta! Cata degradare morala, ce decadenta! O sa ne ducem draqului! Iliescu e de vina! Ba nu, de Boc, ni se trage! Nu-i adevarat, Ponta cu Antonescu si Motanul! ETC.

Nu stiu daca de la paralelismul liniilor de la zebra trecerii de pietoni, nici daca mi s-a tras de la greutatea prea mare divizata neuniform si echitabil, cert este ca un alt desen animat mi-a venit in minte. Ma pufneste rasul si ma hotaresc brusc sa ma fac Fellini. Si, ma fac! Cu fata spre statia de autobuz unde omenirea ma urmarea ca pe sfarsitul lumii! Un soi de Apocalipsa duios trecea…

Deschid masina, deschid usa din spate sofer, pun pet-ul de 5 alb. P-ala de doi, il ridic cunoscatoare in lumina, il vantur de doua ori si mai cunoscatoare, ii deschid dopul…si, hop! Duc sticla la bouche mimand inghititura!

Maiculita! Sfanta Precista si Cina cea de Taina! Regret imens si intens ca n-am avut si o a treia mana cu care sa filmez scena din statie! O-RI-PI-LA-RE!!!! Doua babe cotcodacesc, un nenea ridica proletar punga cu Billa.

Similitudinea gandirii cu F.F. si mai ales geniul pentru detaliile naturii umane, abia la final scenei mi-a fost dat sa-l vizualizez, insa, de data asta numai pe ecranul mintii mele caci din principiu, sambata si duminica, nu iau bataie!

Ce-ar fi fost ca dupa, sa ma fi oprit in dreptul lor, sa fi deschis geamul si sa-i fi intrebat zambind :

– Pe care-l iau, mah, cu masina?!