…ca-n viaţă!
Ce crezi că laşi în urmă, te aşteaptă înainte.

Militari Vest. Am trecut întâmplător. Am oprit, am pozat. Un ansamblu nou vis-a-vis de (vechile)cămine de nefamilişti ale Prefabricatele Vest. Ce-a fost în capul investitorului, e treaba lui. Ce-a fost, însa, în capul cumpărătorilor e altă treabă. Să stau faţă în faţă cu nefericirea şi sărăcia şi…frica. Da, frica propriului viitor de care nimănui nu-i pasă, ba dimpotrivă, toţi îţi vor binele. Să ţi-l ia.

Nu, acestea(nefericirea, sărăcia, frica) nu sunt tăcute. De la rufele spânzurate la geamuri până la boxele pe pervazele lor. De la mirosurile pestilenţioase până la ocarele din mizurile noapte. De la mâncarea lor pe masa nouă şi lăcuită până la capoatele cu flori ale nevestelor cu bigudiuri în cap sub baticuri sau fileuri roase de timp. Stresanta imagine zilnică nu sapă în conştiinţa fiecăruia ci în frustrarea fiecăruia.

Iluzia bunăstării măsurată zi de zi de imaginea din faţă naşte pe „nu-mi pasă” la tandem cu „aşa merită”. Acutizează scărba, nepăsarea şi disperarea.

Mă amuză că fiecare mutare a celor din stânga reprezintă pentru ei „un nou început”. Probabil, plătit cu bani grei şi rate multe. Mă amuză şi totodată (mai mult)mă întristează. Saturaţia realităţii zgomotoase şi mirajului noului vor ieşi, în ani-pierduţi şi chinuiţi- ca uleiul deasupra apei.
Pentru că răul susţinut şi dorit învinge. Întotdeauna.

De ce ţi-e frică nu scapi…