Taguri Arhive: viata

Perspectiva

de

…manca-o-ar,  mama!

Cum de dimineata am aflat o veste sau ma rog, vestea m-a aflat pe mine, dupa ceva discutii logice si din aproape-aproape, o anumita situatie a capatat forta lui Hopa Mitica, din cap in picioare se ridica.
Dupa, am ramas pe ganduri. Despre cum ne alegem reprezentantii. De orice fel. Ca despre alegerea lidarului sindical era vorba in veste.

Lumea…lumea judeca. Ancorata in trecut, impiedicata in prezent, cel mult este capabila sa previzioneze viitorul pe termen foarte scurt si nici p-ala de cele mai multe ori. In alegerea cuiva, in orice rang, functie, etc, ar trebui sa primeze niscai cerinte si asta daca sunt definite. Teorie, practica si calitati personale. Un amalgam dintre ele, o intaietate pe una dintre ele, in anumite cazuri. Avem candidati. Nimeni, insa, nu pune o banala intrebare : care-i interesul lui X?! Idealistii, eroii sunt doar in povesti. Nimeni nu mai moare pe baricade, degeaba sau gratis. Nimeni nu se (mai)arunca cu capul inainte fara ca sa aiba un scop personal sau de grup. E oare atat de greu de inteles, de crezut?! In cazul aflat de mine, cu duiosie exemplificat si argumentat, toti cei 4 adversari au cate cel putin un interes. 2 au interese de natura financiara. Salar mai mare si daca se poate, oase sa roada. Unul isi doreste asigurarea unui confort personal, un beneficiu de care altfel n-ar avea dreptul. Iar al 4-lea,.. isi doreste confruntarea si victorii pe alt palier decat cel profesional.

O alta intrebare pe care ar trebui pusa este : care dintre interesele lor ar putea sa vina in ajutorul interesului propriu, al restului?  Hmmm…

Cum spuneam, lumea judeca dupa alte criterii. Si, cu atat mai putin, nimeni nu se gandeste la perspectiva pe termen lung. Netinandu-se cont de niciuna din cele insirate mai sus, reactia multimii este pur emotionala. Si tot emotional, cu furie, reactioneaza cand rezultatele nu se ridica nici la glezna asteptarilor. Un cerc vicios din care nu stiu cum naiba o sa mai iesim!

46…

de

…poarta-n casa!

Inventasem candva sintagma ” dezamageste-mi dezamagirea”. Catod, anod intr-o anihilare reciproca. Curand, insa, mi-am dat seama, ca anodul ori nu exista, ori e prea departe, de peretii bateriei numita „viata”.

Cumva m-am obisnuit. Cateodata, cu un of, cateodata, multumita de sine. Si, chiar mai mult de atat. Am acceptat. Nu toti suntem la fel si nu toti putem. Inclusiv, i-am acceptat si pe cei care pot dar nu vor. O neputinta provenita din alta locatie decat cea a mintii. Incet, incet, am transformat of-urile in multumiri. Apoi, totul a ramas fara asteptari si fara vise neimplinite. Ca o carte cu foile albe, gata pregatita pentru a fi scrisa.

In noaptea trecuta, am fost surprinsa. Surprinsa de emotie. Emotia lor. Tainuita zile intregi. Am simtit fiecare moment al lor, pe tot parcursul pregatirii, al rabdarii, al micilor lor intelegeri care, ce si cand se faca. O cale lunga, parcursa amanuntit, cu detalii pline palpitatiile inimilor lor. De bucuria, bucuriei.

=>> 46… <<=

Popescu…

de

…Maria Popescu.

Cum te cheama pui de dac?

Conform bancului, Attila. Conform raspunsului meu : Popescu. Si, mai cum? ma intreaba domnisoara. Ma uit in ochii ei, fac o mica pauza, si zic fara sa clipesc : Maria. Clipeste ea, in schimb, a usoara neincredere. Mie mi se flutura…circul e la inceput. Am antrenament, cunosc ritualul, intrebarile si mai ales schimbarea la fata. CNP? Nu-l stiu, ca-i pe buletin si buletinul nu-l am la mine. Numar de telefon mobil? N-am, ii raspund sec. Scoasa din sarite, imi zice:

– Nu-i adevarat ca nu aveti! In secolul 21, toata lumea, are telefon mobil! In mod normal, n-ar trebui sa va dau produsele!

– Ba-i adevarat, domnisoara! N-am! Vedeti, eu sunt de la munte, traiesc sihastra si o data pe luna, cobor sa-mi iau tampoane. Si-i deschid larg una din plase ca sa se convinga. Si da, aveti dreptate, in mod normal, in secolul 21, reclama mincinoasa ar trebui sanctionata!

Dialogul de mai sus e unul care mi se repeta cam o data pe saptamana. Fetele, cucuietele, printre rafturi, te informeaza despre o promotie/o campanie. Daca ceea ce ai pe lista coincide cu ce au ele in promotie, atunci te duci sa vezi care-i treaba. De data asta, ca sa fie cu exemplu clar, la doua lotiuni de plaja de o anumita marca, ti se ofereau alte doua produse de aceeasi marca. M-am dus. Numai ca, ele, fetele, au tabele. Si, CD-uri in gura. Numai pe redare. Daca sunt sadica, ma fac surda si-o dau, ofuscate, si pe repeat. Si tabelul trebuie completat iar tu sa-ti versi nesilit de nimeni, datele personale.

Ei uite, ca NU vreau! Cand m-au abordat n-am auzit-o pe niciuna ca ma informeaza asupra procedurii „obligatorii”! Si nici pe niciun afis, pliant sau orice altceva, nu se specifica decat ca daaca cumperi, primesti si altceva, nicidecum ca esti obligat sa le completezi lor bazele de date! Aici, pe portofelul meu, nu-i ca-n bancul cu „daca vrei ochisor, papi si unghiuta!” Aici, venisi tu firma si-mi zisesi duios prin promoterita ta, ca daca cumpar ochisor, imi dai si unghiuta!

Pana la urma n-am priceput de ce s-a suparat fata…Doar ne-am batut in minciuni si ale mele, una dintre multele cumparatoare, au fost mai bune. Zau, de unde atata patos?!

Cand cararile se impletesc…

de

…in drum.

Cugetam aseara tarziu. Ori omul stie de la inceput care-i destinul, ori influenteaza planurile si planetele si ajunge acolo. Una din doua. Pentru ca in felul nostru, cumva, toti avem un sambure profetic de Cassandra. Si da, dac-am spune, din timp, la timp, nu ne-ar crede nimeni. Cumva, dincolo de minte, ganduri, ratiune si chiar de suflet, in spatele tuturor, intuitia ne arata destinul. Pe care, nici noi insine nu-l credem. Pe care, noi insine ni-l renegam.

Carari, viata iti ofera carari. Razletite si aparent independente. Enorm de multe pe care ne impiedam in diverse altele capatate. Absurdele principii, absurdele aplicari ale regulilor. „Nu se face; Nu exista; Nu se poate:; Nu trebuie”. Aici, mintea noastra da fiecaruia orizontul iar caracterul fiecaruia da vectorul. Plini de Noduri Gordiene, rareori luam sabia si le taiem. Uneori, niciodata. Impiedicati in plasele deznodamanturilor nedezlegate, ne orientam pe diverse carari, ne impletim pana la neputinta, picioarele, mintile si sufletele. Transbordam absurdul calculat din jurul nostru in fiecare dintre noi, ca mai apoi, mistificam ipocrizia.

Ceea ce am intuit, candva, ne prinde intr-un tarziu. Cand indiferent de orizont si vector, cararile se impletesc intr-un singur drum. Pe care il vedem clar, mai real ca niciodata. E acolo, fara alte refugii laterale. Si nu mai putem pretinde ca nu stim. Doar natura noastra intima este cea care ne diferentiaza prin ceea ce facem mai departe pana cand ajungem sa ni se spune „Game over”.

Stateam pe prispa treapta si visam. Zambind.

drum