…si mai aproape

Ne intamplam, ne intamplam cu grija
Ai spus candva pe note fie soare
Si ti-am adus si mare si nisip
Pe mine m-am uitat in larg printre vapoare

Altfel…

… si tabele pe un cer senin

C-asa a fost astazi. Senin.

N-ajung bine la jobul meu de cele 5 zile ale saptamanii, ca in prag de birou gasesc mare agitatie. „Frate, io aproape am intarziat si la sedinta dar astia ce-au?! imi pun eu minima intrebare. Si aflu…si dupa ce ca eram alergata de drum si trafic de nu-mi mai nimeream cana de cafea, nah, ca primesc vestea cu nauceala specifica a unui om plecat hai-hui prin alte aeroporturi si nerevenit inca: AVEM EXAMEN!!!

Zau?! Si parca incep sa ma simt c-an bancul…dupa 2 zile Veta a inceput sa intrezareasca ceva, eu incep sa-mi amintesc vag…ca, da, parca era rost de un examen…

Comisie CNFPA, alea, alea…pun mana pe suportul de curs, il rasfoiesc, mai mult scuturat ca ala de vrea sa vada daca si-a pus chenzina intre file. Ma repliez mental pe lucrurile de baza si citesc in fuga si temeinic   definitiile termenilor specifici, nu de alta dar stiam din (alte)curs(ri) ca-i aceeasi Marie dar cu alta palarie.

Cu comisa de la CNFPA  nu m-am mai intersectat niciodata ca examinat si prea demult ca formator, insa, stiam exact cum le sta parul si cum li se infoaie pieptul – unora, ceea ce m-a facut sa ma astept la orice. Adevarul e ca si ei se puteau astepta la orice din partea mea, diferenta fuse nedreapta, ca eu stiam pe cand ei nu banuiau.

Dam chestionarul – aici m-a umflat rasul spre plans cand am vazut ca vor sa indoim ca la treapta I(evaluarea nationala de pe timpurilea astea), coltul cu numele si prenumele. Colt indoit, stampilat si capsat. 

– E toata lumea stampilata si capsata? ne intreaba plin de emfaza un Nenea din comisie.

– Stampilati, da, ca suntem toti luati in evidenta, capsati, inca nu  dar promitem ca la oral nu va dezamagim! zic gales si cu iz de falsa smerenie.

Blocaj total din partea lui Nenea. Colegii, intr-un hahait general.

Terminam chestionarul, tragem niste bilete. Imi pica unul exact cat sa bat campii cu mult succes brodand cu termenii cei noi pe un schelet vechi. Ma apuc si fac sagetele, la capatul fiecareia punand cate un cuvant, ca atata aveam nevoie, restul era din cap si Mama Natura… Apoi 2 capete de tabel, cu doar primele 2 coloane completate la fiecare. Si stau sa treaca alea 10 minute pe care ni le dadusera pentru pregatirea subiectului. Trec si ele si ne invita pe principiul : care vrea, care pofteste? Arculet m-am facut si in fata comisiei m-am trecut!

Nenea se uita pe foaia mea si siderat imi zice :
– Dar n-ati scris mai nimic…
Nu marsez la uluirea lui si dau cu papagalul, urmand cursul firesc al sagetelelor din capul meu si legand totul de acele cuvinte cheie ale subiectului. Vorbind completez si restul de coloane fara ca sa fac vreo pauza. Cam in vreo 8-10 minutele terminasem de zis ceea ce era de zis, dupa parerea mea. Si a comisiei care s-a declarat multumita.

Ma uit gales la Nenea, ii intind cartea de vizita si-l intreb:

– Fusera destule sagetelele?!

…things better left unsaid; metters to be passed over in silance…

O calatorie frumoasa doar prin prisma turistului. Pentru restul… 🙂

Am gasit un cuvant, ieri, pe fb : „‘ tacenda „. Si mi-am dat seama cat de mult ascunde acesta in adancimea ambelor lui explicatii, cat de tare si de des ma regasesc in el. Acum, la fel.

Tacenda, pentru ca… lucrurile (prea)vorbite sunt sortite pieirii nu inainte de a cunoaste desertaciunea.
Tacenda, pentru ca nimic din ce se vede nu este si ceea ce se crede ca este.
Tacenda, pentru ca marginile libertatii sunt abrupte si dincolo de ele e doar intunericul fricii.
Tacenda, pentru ca omul e facut sa inteleaga toate fatetele unei povesti, abia cand trece prin ea, cand e prea tarziu.
Tacenda, pentru ca… pentru anumite lucruri nu exista destule cuvinte care sa le descrie maretia sau micimea. Intre SSSS! si Ssss! sta diferenta.
Si, nu in ultimul rand, tacenda, pentru ca, asa, neavizatii nu-si mai pot da cu parerea si nici nu-si mai produc iluzii ca ar putea interveni cumva. 

…si copiii lui…

S-a nimerit anul asta sa vina odata cu mine. Sa venim amandoi, la ora potrivita, pe aceeasi ruta, in acelasi avion. Perceptia celor ce ma asteptau a fost ca-l asteptau pe Mos Nicolae. Si probabil, din cele doua prisme, pe-o parte de dragul meu si din grija unor conditii meteo nu tocmai dintre cele mai favorabile, Mos Nicolae aduceau o mama si o sotie, pe de alta parte, ma asteptau ca pe Mosul insasi, 2 copii de varste diferite(dar tot copii!) aproape cu ghetutele in mana, in aeroport.

Cu toata varsta mea, cu toata experienta, eu insumi…l-am cautat pe Mos Nicolae, dintre bagaje, dincolo de usile culisante de cate ori se deschideau. Si, l-am vazut, la dublu. Erau acolo Mosii mei Nicolae, nerabdatori, cu capetele itite si ochii sfredelitori.

Aseara, ma aflam inca departe, intr-un loc strain chiar daca de poveste. Pe ultima suta de metri, un ultim tur dat prin Piata de Craciun din Nurnberg. O ultima taraba. Ma opresc si cer ce doream. 3 euro, imi spune, in germana, comercianta. Dau doua monezi de cate 2 euro. Apoi, imi da rest 3 monezi de cate un euro si odata cu ele aud intr-o romana cat se poate de clara :

– Cum va place targul?

Nauceala banilor prea multi din mana a trecut peste nauceala de a auzii, pe altcineva decat colegul meu cu care am plecat, graiul romanesc :

– Dar, tu ce mi-ai dat aici?! Si i-am aratat restul dat, din palma mea intinsa.

– Sss, e Mos Nicolae! mi-a zis si mai intai mi-a zambit.

Apoi, i-am citit pe fata bucuria, privindu-ma pe mine. In ochii ei, in manifestarea mea, devenisem copil. Stiam amandoua ca nu banii contau ci doar bucuria de a darui si surprinderea si bucuria de a primi.

…din oras si locuri natale.

Vreo 3-4 zile. Revin, ca doar nu am ramas la 20 de ani in tari straine…n-oi ramane acum! Bine, mai e si varianta cu oasele dar nu prea cred ca, oricum e tot ce posibil! 😀 Optimista, nu?! 😀  😀  😀

Si-mi pun coada pe spinare
Plecata ma fac in zare!

Revin cu poze.