Nuanţe de toamnă

de

…în bucătăreală.

Iahnia nostră cea de toate minunile.

La kil de fasole, la oală de 5, ceramică  ca să nu avem surprize de afumătură alta decât ciolănoasă. La 2 cepe, 3 morcovi, 5 căţei striviţi de usturoi şi două conserve de roşii tăiate mărunţel. La dafin, cimbru, sare, piper. Şi da, 2 ciolane afumate şi dezosate.

Fiartă-n 3 ape regulamentar. Stop. În paralel, uşor călite mai mult înăbuşite: ceapa cu morcovii. Stinse cu roşiile. Stop. A 3-a paralelă la oala cu presiune: ciolanele. Fiarte bine-bine şi apoi aleasă doar fibra cărnii. Stop. Împrietenire primară: fasolea cu înăbuşitele. Niţel la fiert pe foc molcom. Doar niţel. Stop. Împrietenire secundară: adăugat şi afumătura. Cu plus de condimente. Stop. Împrietenită terţiară. Cu cuptorul la 150 de grade pregătit din vreme. Stop. Aburindă în farfurie. Stop.
Noi cu berea. Vecinii cu scrisul. De la miros alungat în 4 zori de hota cea dublu motorizată şi proaspăt achiziţionată.
Repetir la farfurie. 😀

Nuanţe de toamnă . Sigur am păstrat şi umpic de verde în derularea acţiunii. Verde era cratiţa. 😀

Despre fiecare

de

…sau aproape.

O sâmbătă. Ca oricare alta dar niciodată aceeaşi. Ne facem de treabă sau treaba ne face pe noi. Apoi…mai p-aici, mai pe dincolo până răsare duminica. Azi, una de sărbătoare. Cu clopote. Cu soare.

Despre fiecare dintre noi? Azi, despre TT. Care-a luat-o. Smotoceala în gura unui câine lângă o jivină de stăpân. Un prăpădit de mâţ în 3 picioare. Destinic, fix de unicul din spate. Antibiotice, suferinţă. A trecut. Sau aproape. Încă cu interdicţie la curte şi căţărat. O să treacă şi asta. Curând. Ca toate celelalte. Uitare ori resemnare. Doar nişte lecţii. Uneori, ar fi frumos dacă aş fi fost mai chiulangioaică. Dar nici la şcoala regulamentară nu m-am învrednicit să hălăduiesc departe de obligaţia devenită dorinţă. Aşa că prezenţa obligatorie am luat-o în serios. La toate câte fură.

Duminică. Vânticel de toamnă adie. Presară frunze-ncetişor. Undeva între ram şi asfalt se scurge ireversibil viaţa lor ca să înceapă a altora. Nu-i bai, aşa trebuieşte ca să fie.

Privelişti

de

…muzicale. Din traficul nostru de toate zilele.

Patti Page – How Much Is That Doggie In The Window

puppy

…Bob Marley -Don’t worry be happy

happy

… Andre Rieu – Amazing Grece Euforia

amazing

…Alice Cooper – The Man Behind the Mask

Maaauuuu

…Sepultura – Attitude

eleganta

Efectul Turnului Eiffel

de

…asupra peştelui pangasius.

La masa vecină- 2 adulţi şi 2 ciumpalaci, unul de 2, celălalt de 3 ani. Nişte zgâtii pentru care scaunele de la masă nu numai că-s prea mici, dar şi cu şi ace pe ele! 4 mâini de adulţi, pe lângă cele 2 guri, clar insuficiente pentru a pondera bebeii. Mişună în legea lor, fără nicio oprelişte serioasă.

Vine felul 2. Pangasius pane.Peşte. Adică, pentru copii, ceea ce se ştie, un soi de mâncare stricată, amestecată cu cucută. Gustul peştelui ori îl deprind mai târziu, după 16 ani, ori deloc, oricătă cantitate marină şi oceanică ar găti şi mânca părinţii acasă. Peştele e din aceeaşi categorie, pentru ei, cu legumele, cu carnea şi în special cu broccoli. Nimic nu-i bun ca bomboanele, ciocolata şi pufuleţii! Aaaa, şi îngheţata, snacksurile şi altele din aceeaşi categorie.

Normal, bag un ochi să văd reacţia.

– Ce-i ăăăsta? întreabă fetiţa de 3 ani.

Mă-sa se uită la tac-su. Tac-su se uită, la fel de disperat, la mă-sa. Femeia bagă ochii în farfurie şi tace vreo 2 secunde. Eu presupun c-a făcut o rugăciune să-i vină ideea. Şi-i vine:

– Şniţel franţuzesc! E de la Paris, de la Turnul Eiffel!

Şi-au mâncat. Aproape tot. Încântaţi.