… povestea şurubelniţei cu două capete. ( dacă e punguţa cu 2 bani şi surubelniţa e cu 2 capete, să nu ne lăsam mai prejos decât naratorul faimos şi la şcoală învăţat vârtos! 😀 )

A fost odată ca niciodată
O tânără fată
Care tot pleca 
Şi prin ţară-mi colinda!
Aha!

Pe când schimbam trenurile la 4 dimineaţa în Gara de Nord, pe când valizele femeilor erau mici cât genţile sportivilor de mititele, în vremurile când căderea părului, colesterolul(ca să nu spun de superponderalitate) şi bufeurile erau cuvinte şi acţiuni de care nu auzisem şi nici nu-mi închipuiam că or să mi se întâmple (şi)mie vreodată, deci, în acele vremuri îndepărate delegaţiile erau precum apa izorului care curge la vale, de unde şi versurile poetului:
Pe şină în jos
Salută respectos
Ăi din delegaţie 
Plini de aspiraţie!

Sau, ca să respectăm adevărul istori
Azi la Timişoara
Mâine în toaţă ţara!

Vremurile erau aprige. De pensiuni nici că se auzise, de hoteluri abia ce le închiseseră din lipsă de avânt turistic şi alte coţcării mioritice pentru care încă DNA-ul n-a deschis dosare.
Întreprinzătorii în ale tehnicii şi trecerii din avuţia statului în aia personală ne cazau pe unde puteau. Fie în internatul şcolii, fie în camerele lu′ a bătrână care primea musafiri pe bani. Cum 2 Mai-ul nu-mi era necunoscut că flower-power fusesem şi eu cândva, locaţiile cu pricina nu-mi întorceau nici nasul pe dos şi nici caricaturile de paturi nu-mi stârneau spaima că geană pe geană n-am să pun.
Pe undeva prin Hunedoara, pe când Crivâţul bolborosea aprig pe maidan, undeva în noapte, trenul nostru cel de toate cele 10 ore cât făcusem până acolo, ne-a debarcat în toată splendoare iernii. Ajungem la internatul şcolii unde am dat de-un ghişeu pe post de cancelarie. În spatele geamului de unde nimeni nu răsărea se vedeau ceva urme de vieţuire. Ici-colo câte un paianjen, iar ducă 3 minute de nemişcare cu nasul lipit de geam, un şobolan care n-ajunsese la vârsta maturităţii. La vreo juma de ceas o doamnă ciufulită şi pe cap şi în cap ne-a întins cele două chei pentru cele două camere. Fetele cu fetele , băieţii cu sticlele. C-aşa e la şcoală!
În cameră, draperiile trase. Frig ca la Polul Nord. Ne băgăm fiecare în câte un pat, ne facem turbane care din ce apucăm, io dintr-un prosop mai măricel, colega dintr-un pulover pe care-l înnodă de mâneci în semn şi nod cu fundiţă.
Dimineaţa aveam să constatăm: Crivăţului nu-i pasă de draperii. Le amestecase şi le îmbârligase cât să cuprindem cu mâna şi gerul de afară. Gemurile nu stăteau închise nici legate cu sârmă din cauză de balamale fără şoroabe!
Şi atunci mi-am zis în barbă
Că de-oi mai vedea vreodată 
Că stă draperia lată
Să o smulg din galerie
Că fereastra-i loterie!

Acasă, într-un spital, pe când făceam frisoane la temperatura de 40º şi două perfuzii pentru hidratare, iar asistenta-mi făcea fundu′ ciur cu ampicilină injectabilă, în rarele clipe de luciditate, micul inginer din mine îmi spunea:
Să ai şurubelniţă la tine
Că nu ştii ce mai vine!

După aventura asta ochii mi s-au făcut precum ai viezurelui. Cum vedeam pe undeva o şurubelniţă, cum intra în calculul SDV-istic! Să intre în portofel, dacă nu, să aibă mânerul fin, să aibă mărimea cât să n-o confund cu vreun creion dermatograf! Şi, ca în alte balade şi povestiri autohtone, niciuna nu se potrivea.
Într-o zi, pleacă Manolu pe meleaguri îndepărtate ca să îndeplinească, precum Hercule, cele 12 2 porunci ale autorităţii locale. La întoarcerea soţului nerisipitor, printre acele rufe cu elastic în talie şi picior scurt, găsesc… un ceva cu clemă.
Prea dreptunghiulară, prea scurtă, prea ca…nimic ce văzusem până atunci.
Trag delicat de un capăt, trag cu nădejde ce celălalt. Erikkkkkkaaaaaaaaaa!
E EA!!! Mama şurubelniţelor! Visul poşetelor! Şurubelniţa pe care o căutasem de 10 delegaţii!

Acţiunea confiscării n-a durat mult şi nici n-a durut aproape deloc! Nimeni n-a avut de suferit.

Şurubelniţa a fost pusă la loc de seamă! Între dermatograful verde, ăla albastru, cel mov, alături de pudrieră, rimel, dermatograful bleu, turcoaz, sub rujul maro, deasupra rujului roşu, la dreapta de dermatograful negru şi alături de încă 7 alte culori de ochi, în rând cu corectorul.

La nici două delegaţii depărtare de momentul confiscării, ajung la Constanţa. Într-o locaţie, unde paturile erau pe cadre de fier prinse în şuruburi, iar în fantele L-urilor de cornier proptite nişte pfl-uri pe care tronau saltele slinoase. Numai geanta de-o aruncai pe saltea şi cădea pfl-ul în abisul cornierului proptindu-se ferm de podea! Cercetarea la faţa locului n-a durat mult. Două şuruburi lipseau cu desăvârşire. Geaba am căutat prin toată camera pe sub pat… Filetul lor nu mi s-a arătat…
Mi-am amintit de şurubelniţă. Că e cu 2 capete. Magnetice(sâc, Magda!). Pe care le-am scos şi le-am proptit frumuşel şi ferm în găurile cornierelor. Şi pe care am dormit până dimineaţa, neîntoarsă că nici nu mai era cazul şi nici nu mai era cazul!

Şi-am încălecat pe şa şi v-am spus povestea şurubelniţei de care nu mă despart niciodată fiindcă multe, de atunci, am mai experimentat şi…ca să parafrazez reclama:

…Călătoria continuă!